B. C. Dogaru: ”Guvernul și arhiva Trupelor de Securitate. Cine blochează accesul la documente la 30 de ani de la căderea comunismului”

În anul 2004, la editura Nemira apărea volumul „Trupele de Securitate (1949-1989)”, sub egida Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității în care erau publicate unele documente din arhiva Comandamentului Trupelor de Securitate aflată în depozitele Comandamentului Național al Jandarmeriei Române. Desigur informațiile la care au avut acces cercetătorii de la C.N.S.A.S., la acea dată au fost puține.

Prin Hotărârea de Guvern nr. 866/2015 se desecretiza o cantitate impresionantă de documente ale unor structuri M.A.I., inclusiv din perioada de dinainte de 1990. Dacă în cazul Poliției Române Guvernul, ca emitent, preciza clar că se desecretizează inclusiv arhiva creată de Miliție înainte de 1990, în cazul Jandarmeriei Române (dat fiind multitudinea denumirilor avute de instituție, în perioada decembrie 1989 – iulie 1990) formularea a fost una generală: se declasifică documente „clasificate secrete de stat, emise anterior anului 2001 de Jandarmeria Română ori structuri pentru care aceasta are calitatea de continuator al activității” ( a se vedea art. 1 și anexa 1, punctul 15 din H.G. 866/2015).

Astfel, categoriile de documente declasificate, create de Trupele de Securitate în perioada 1968-1989, ar fi trebuit să devină publice deoarece au trecut 30 de ani de la crearea lor, conform art. 28 din Legea Arhivelor nr. 16/1996, republicată (cu excepția dosarelor de cadre care se dau în cercetare abia după 90 de ani de la crearea lor). Celelalte documente, emise de Jandarmerie în anii 1990-2000, deși declasificate, nu pot fi făcute publice deoarece nu s-au împlinit 30 de ani de la crearea lor.

La solicitarea mea de a cerceta arhiva declasificată a Trupelor de Securitate din anii 1968-1989, în vederea întocmirii unui studiu arhivistic, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române mi-a răspuns că Jandarmeria nu este continuatoarea Trupelor de Securitate și că nu se poate pronunța dacă arhiva din perioada 1968-1989 a fost desecretizată sau nu.

Drept urmare m-am adresat în scris Ministerului de Interne și Guvernului României cerând lămuriri și explicații dar aceste instituții „au aruncat pisica” în curtea structurilor subordonate, respectiv la Arhivele Naționale și la Jandarmeria Română.

Deși Arhivele Naționale au precizat clar că Inspectoratul General al Jadarmeriei Române ar trebui să permită cercetarea arhivei istorice nesecrete și declasificate din anii 1968-1989 deoarece, chiar dacă nu are calitatea de continuator al Trupelor de Securitate, are calitatea de deținător (conform Legii Arhivelor 16/1996), respectiva insituție a refuzat să dea curs solicitării mele.

Am trimis o petiție și la Consiliului Superior de Apărare a Țării care mi-a comunicat, prin domnul Consilier de Stat Gabriel-Cristian Piscociu, de la Administrația Prezidențială, că C.S.A.T.-ului nu i s-a solicitat și nu a dat niciun aviz în cadrul procesului de elaborare a H.G. 866/2015.

În aceste condiții m-am adresat a doua oară Guvernului României, la 17 iulie 2019, solicitându-i ca, în calitate de emitent al H.G. 866/2015, să îmi răspundă în scris dacă arhiva Trupelor de Securitate din anii 1968-1989, deținută de Jandarmeria Română a fost sau nu declasificată prin H.G. 866/2015 și care sunt acele „structuri pentru care Jandarmeria Română are calitatea de continuator” la care face referire H.G. 866/2015 dacă Inspectoratul General al Jandarmeriei Române susține că nu are calitatea de continuator.

De această dată Guvernul României a refuzat să îmi mai răspundă. Am apelat la Avocatul Poporului care a făcut niște demersuri către Secretariatul General al Guvernului. După un timp mi-a trimis același răspuns pe care l-am primit de la I.G.J.R.: adică Jandarmeria Română nu are calitatea de continuator al Trupelor de Securitate și nu se știe dacă arhiva Trupelor de Securitate din perioada 1968-1989 a fost desecretizată sau nu.

În mod paradoxal din lucrarea „Jandarmeria Română. 20 de ani în contemporaneitate” apărută în 2010 chiar la Editura M.A.I., sub egida I.G.J.R., (capitolul II, paginile 56-60) rezultă că Jandarmeria este continuatoarea Trupelor de Securitate care în decembrie 1989 trec la Ministerul Apărării, schimbându-și denumirea în Trupe de Infanterie apoi devin, în ianuarie 1990, Trupe de Infanterie Moto apoi Trupe de Apărare Teritorială. La 15 martie 1990 Trupele de Apărare Teritorială revin la M.A.I. în baza unui protocol închiat cu M.A.N. căpătând o nouă denumire: Trupe de Pază și Ordine. Prin H.G. 0749/5 iulie 1990 (nepublicată în M.O.) Trupele de Pază și Ordine din cadrul M.A.I. devin Trupe de Jandarmi.

În cazul în care se va putea constata, în mod oficial, că arhiva istorică a Trupelor de Securitate din anii 1968-1989 este desecretizată în mare parte prin H.G. 866/2015, aceasta ar trebui preluată de către Arhivele Naționale și pusă la dispoziția cercetătorilor iar în caz că respectiva instituție nu are spațiu de depozitare ar trebui să se analizeze oportunitatea și posibilitatea preluării de către C.N.S.A.S. Istoricii, presa și publicul larg au dreptul și trebuie să afle cum au acționat Trupele de Securitate în Valea Jiului (1977), la Brașov (1987) sau în Timișoara și București (decembrie 1989).

Dacă Guvernul condus de doamna Viorica Dăncilă nu a știut sau nu a vrut să îmi răspundă îmi exprim speranța ca măcar noul Guvern condus de d-l prim ministru Ludovic Orban și noul ministru de interne d-l Mircea Vela să îmi dea un răspuns măcar din respect pentru victimele comunismului având în vedere că, în decembrie 2019, se împlinesc 30 de ani de la Revoluția din 1989.

Notă: Bogdan Constantin Dogaru este licențiat al Facultății de Arhivistică din București, promoția 2004, specializarea arhivistică-istorie; absolvent în 2008 al cursurilor de master (specializarea arhivistică contemporană) la aceeași facultate; autor al unor lucrări, studii și articole despre istoria evreilor, istoria societății civile (societăți, asociații, cluburi) și istoria serviciilor secrete.

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.