Vă dați seama, nemiloșii noștri călai, asasinii fraților, părinților și bunicilor noștri, acest popor v-a lăsat să ucideți, să trăiți după ce ați ucis, să prosperați, să guvernați, ucigași fiind, v-a lăsat să ucideți și la Revoluție, să guvernați și după ce ați ucis la Revoluție și la mineriade, v-a lăsat să muriți în liniște și pace, de plictiseală sau de frica fetidă a coșmarurilor, v-a plătit și pensiile uriașe, v-a lăsat să jefuiți totul, de două ori, o dată după război, a doua oară după Revoluție. De treizeci de ani jefuiți nestingheriți.
V-am lăsat în viață de fiecare dată, v-am făcut loc pe pământ și în Biserică, v-am dat totul, doar să ucideți mai puțin, să mințiți mai puțin, să jefuiți mai puțin, să ne lăsați să trăim ceva mai bine, mai fără frică, să distrugeți mai puțini copii, să înfricoșați mai puține femei, să distrugeți mai puțin pământul și țara. V-am lăsat să trăiți, cu speranța că veți avea o mică tresărire de conștiință, că ne veți lăsa să trăim mai liniștiți, că veți jefui doar atât cât să vă ajungă pentru luxul de zi cu zi, că veți lăsa țara să respire, că veți lăsa noile generații să-și cunoască și iubească țara ca pe ceva ce trebuie îngrijit, ținut în brațe, nu de care trebuie fugit, ca de un blestem al sărăciei și neputinței.
Nu v-a cerut acest popor nimic altceva decât firescul umanității noastre, v-a cerut să nu mai ucideți, să nu mai jefuiți, să nu mai mințiți, să nu mai furați, v-a cerut să nu mai guvernați doar voi, să nu mai vindeți tot ce poate fi vândut, nimic extraordinar. V-a lăsat să înțelegeți că bine ar fi să ne lăsați să trăim o viață demnă, pe noi, victimele voastre, robii voștri care vă asigurăm că mai aveți o țară pe care o puteți vinde sau sugruma la alegeri sau între alegeri, sau la referendumuri…Și toate acestea spre binele vostru. E oare atât de greu să nu ne mai urâți așa de tare, să nu ne mai scuipați atât de des, în fond, noi suntem cei care murim la revoluții, în închisori, în războaiele voastre, în incendiile voastre, noi suntem zilierii care pleacă în occident ca să vă lase țara mai ușoară la cântar.
Trăiți din mila unui popor care vă lasă mereu la judecata lui Dumnezeu, un popor care nu și-ar murdări niciodată mâinile cu sângele vostru. Priviți-l pe Nicolski, părintele vostru, care a murit în somn, terifiat doar de propriile-i coșmaruri după ce a ieșit la iveală din scorbura adâncă în care zăcea. Ce păcat că nu s-a uitat niciodată în sus, ci doar la urmele de sânge de pe bocancii uniformei lui de cekist. El n-a învățat nimic din blândețea creștină a acestui popor care crede că singura judecată și pedeapsă este a lui Dumenzeu, așa cum a spus-o și Mircea Vulcănescu, pe care tot voi l-ați omorât. Ne rugăm mereu și pentru voi, noi, victimele rapacității voastre eterne, noi, victimele crimelor voastre mereu acoperite, mereu nedescoperite. Ne rugăm să vă puteți opri din minciună, din jaf, din uciderea memoriei noastre, din nesfârșita ură împotriva noastră, care nu facem decât să ne supunem cezarului. Nu e destul pentru voi?!
Învățați voi ce nu a putut învăța Nicolski, începeți de mâine să prețuiți blândețea noastră, care nu este frică, urâți-ne mai puțin, înșelați-ne mai puțin, lăsați morții să se odihnească în pace, numiți slugi mai puțin nevrednice, mai puțin ticăloase, faceți așadar un bine țării și lăsați-o să respire nu doar la mall, ci și așa în realitatea ei de necuprins. Știm, avem destule păcate, poverile sunt multe și grele, știm, tocmai de aceea nu le putem purta și pe ale voastre, luați aceste poveri ca să ne putem urni, lăsați-ne să respirăm, nu mai aruncați totul în aer. Nu vă temeți de noi! Suntem blânzi și nu vrem decât să trăim cât mai puțin în minciunile voastre, în puterea voastră. Blândețea noastră vă va milui poate și pe voi, cine știe?!
Nu veți putea înfrânge această blândețe întru Hristos, n-o veți putea dezrădăcina. Dacă n-au înfrânt-o Dej, Nicolski, Drăghici, Pauker, Ceaușescu, nici voi nu veți putea reuși, chiar dacă agitați mulțimi mințite. Priviți-l pe Nikolski, este semenul vostru, este și al nostru, dar noi ne despărțim de el prin milă și uitare, voi vă apropiați de el prin ură, asemănare și neuitare. Încercați totuși să iubiți această țară, încercați măcar să n-o sufocați, încercați să ne tolerați și pe noi, în fond nu putem pleca toți, am plecat 4 milioane, un sfert din toți câți suntem. Profitați din plin, vindeți, cumpărați, jefuiți, tocmiți una sau alta, un președinte sau altul, dar nu pustiiți pământul, nu otrăviți fântânile, nu pervertiți mințile și sufletele copiilor încă o dată.
Nu ne mai spuneți minciuni despre deținuții politici de la Gherla, Pitești, Aiud, de la Canal, de la Jilava sau despre eroii de la Revoluție. Știm toate minciunile, nu veți face niciodată nicio zi de închisoare pentru nicun copil sau bărbat mort, știm și asta. A crescut deja o generație care că nici măcar nu crede că existați, care poate crede sau scrie că la Revoluție ne-am omorât între noi, așa cum scrieți voi.
Avem și vom avea memorii diferite, istorii diferite, remușcări distincte, speranțe diferite, dar biata Românie ne va cuprinde până la urmă pe toți, fie vii, fie morți. Oricând veți dori să vă scuturați povara urii și a minciunii, vă vom primi cu brațele deschise. Așa ne-a încercat Dumnezeu pe noi, să ne ducem călăii în spate, să-i hrănim și să-i punem în fruntea țării. Cu toate acestea nu vom uita cine suntem, cine sunt morții noștri și cine sunteți voi. Dumnezeu să vă ierte!
Fie ca Dumnezeu să vă ostenească ura pentru noi și pentru această țară!”
Mihai Gheorghiu
PROMO
