AVERTISMENT: 31 decembrie 2019, data limită de prelungire a contractelor la Parking Focșani! Cine uită, rămâne fără loc de parcare!

Primăria Municipiului Focșani anunță în mod public că pentru a putea beneficia în anul 2020 de prelungirea contractelor de închiriere a locurilor de parcare încheiate cu SC Parking SA, titularii trebuie sa depună/transmită o cerere în acest sens până cel târziu la data de 31 decembrie 2019.

Acest lucru este stipulat și în contractul pe care fiecare beneficiar l-a semnat cu societatea în cauză, prelungirea nefăcându-se automat în lipsa unei solicitări explicite. Totodată însă, pentru eliminarea unor situații nedorite, considerăm că este mai mult decât necesar să reamintim tuturor cetățenilor din Municipiul Focșani această prevedere.

Tocmai de aceea, insistăm în a menționa faptul că persoana care nu va solicita prelungirea contractului până la data de 31 decembrie 2019, își pierde dreptul de preemțiune, locul respectiv de parcare urmând a fi atribuit conform Regulamentului SC Parking SA.

De asemenea, aducem la cunoștința focșănenilor că începand cu data de 10 octombrie 2019, prelungirea contractului de închiriere și plata taxei aferente se pot efectua și electronic, pe site-ul oficial www.parking-focsani.ro la categoria “Plată on-line”.

Pentru orice alte detalii, cetățenii din Municipiul Focșani se pot adresa direct la sediul instituției din Str. Ștefan cel Mare nr. 21, de luni până joi, între orele 8.00-16.30 și vineri între orele 8.00 -14.00, la telefon 0337/401.513, pe site-ul www.parking-focsani.ro și pe facebook, pe pagina oficială – Parking Focșani SA.

În același timp, informăm cetățenii Municipiului Focșani că pe site-ul municipalității www.focsani.info , categoria Transparență decizională – Proiecte de acte normative, a fost postat un proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului public de administrare, întreținere și exploatare a parcărilor ce aparțin domeniului public și privat al Municipiuluii Focșani. Proiectul amintit a fost publicat astfel încât să poată fi studiat de către toată lumea, iar în cazul în care există opinii și sugestii de completare și modificare, acestea pot fi transmise pe mail-ul oficial primarie@focsani.info.

Citește și:   Rețetele se compensează cu 90% din prețul de referință al medicamentelor în cazul pensionarilor cu pensii sub 1300 lei lunar

Trimite știrea prietenilor tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.