Trei echipaje din cadrul Detașamentului de pompieri Focșani au intervenit în această dimineață, în jurul orei 07:10, la un accident rutier produs pe DN2 – E85, între localitățile Focșani și Urechești. În urma impactului dintre două autoturisme au rezultat trei victime dintre care una rămasă încarcerată. Echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea victimei, un tânăr în vârstă de 28 ani, care prezenta multiple traumatisme. Victima a fost predată în stare conștientă echipajului SAJ aflat la fața locului. Echipajul SMURD a acordat primul ajutor calificat și a preluat a doua victimă, un bărbat de 33 ani, ce acuza dureri toracice, pe care l-au transportat la UPU Focşani. Cea de-a treia victima a fost preluată de un echipaj SAJ. (C. I.)