În această seară. Un copil de 6 ani dispărut de acasă a fost găsit rapid de polițiști în albia secată a unui pârâu

Astăzi, 23 aprilie a.c., în jurul orei 18:18, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Cotești au fost sesizați prin apel 112 cu privire la dispariția unui copil de 6 ani, din comuna Popești, județul Vrancea. Minorul fusese observat ultima dată jucându-se în apropierea locuinței, iar ulterior a plecat într-o direcție necunoscută.

Au fost mobilizate de urgență efective din cadrul Ministerului Afacerilor Interne – polițiști, jandarmi, pompieri – precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate.

În urma căutărilor desfășurate cu operativitate, minorul a fost identificat de polițiști, la o distanță de aproximativ 1 kilometru de locuință, în albia secată a unui pârâu. Copilul era conștient, cooperant și nu prezenta leziuni vizibile. La fața locului a fost solicitat un echipaj al Serviciului de Ambulanță pentru evaluarea stării de sănătate a minorului. Din fericire, acesta nu a necesitat îngrijiri medicale suplimentare.

Facebook

Ediție de Vrancea Online

Știri din Vrancea, actualizate constant.

Vizitează pagina

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.