Președintele liberalilor vrânceni, Dragoș Ciobotaru (foto dreapta), deputat de Vrancea în urma alegerilor din 1 decembrie 2024, a inițiat un proces în vara anului trecut, după alegerile locale, împotriva unui cetățean din Vizantea-Livezi, Valentin Urloiu (foto stânga, în redacția ZdV cu mai bine de 15 ani în urmă), pe care-l acuză că i-a stricat imaginea prin publicarea unor informații false pe Facebook. Urloiu este recunoscut în Vizantea-Livezi drept un tip conflictual.
Ciobotaru solicită daune de 200.000 de lei, iar procesul se află pe rolul Judecătoriei Panciu, în martie fiind programat al 3-lea termen. La termenul de săptămâna trecută (15 ianuarie), instanța a încuviințat probatoriul propus de președintele PNL Vrancea (martori care să probeze susținerile sale). În acțiune, acesta a precizat inclusiv faptul că postările cetățeanului respectiv i-ar fi afectat scorul electoral obținut la alegerile locale. Pe 9 iunie, Dragoș Ciobotaru a fost învins cu doar 1200 de voturi de către social-democratul Nicușor Halici, în „bătălia” pentru șefia Consiliului Județean Vrancea. (Cristi IRIMIA)