A fost nevoie de sesizările a sute de șoferi pentru ca Primăria să ia în calcul și să aplice ceea ce era evident încă din primele săptămâni de după darea în folosință a sistemului „inteligent” de monitorizare a traficului în Focșani. Chiar municipalitatea recunoaște că măsura a fost luată ca urmare a sesizărilor cetățenilor. Completarea din comunicatul Primăriei cu precizarea „și ca urmare a analizei de trafic în zonă” este una de ochii lumii. Dacă era eficientă analiza traficului din zonă și dacă sistemul implementat chiar ar fi fost inteligent s-ar fi luat decizia de astăzi în urmă cu câteva luni, nu acum. (Cristi IRIMIA)
Concluzionând, de pe strada Comisia Centrală se poate face dreapta pe Cuza Vodă, nu doar înainte pe Eminescu sau stânga.