Un bărbat a fost lovit în plin pe trecerea de pietoni din fața Mausoleului din Sud (Focșani), de un conducător auto aflat la volanul unui Logan care se ocupă de distribuție. Ambulanța și Poliția sunt la fața locului.
Revenim cu detalii!
Comunicat IPJ: „În acest moment, polițiști din cadrul Biroului Rutier Focșani intervin la un eveniment rutier sesizat la ora 13.45 prin SNUAU 112, produs pe Bulevardul București, din municipiul Focșani. Din primele verificări efectuate la fața locului rezultă faptul că un pieton, de aproximativ 40 de ani, a fost acroșat de un autoturism, în timp ce traversa strada. Bărbatul a fost transportat la spital, pentru a primi îngrijirile medicale necesare. Cercetările sunt continuate, în cadrul dosarului penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă”.