Președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, își face campanie de imagine pe seama morților din Diaspora. El a anunțat că a semnat pentru alocarea de bani pentru acoperirea cheltuielilor legate de repatriereaunor vrânceni decedați în alte state.
Spre deosebire de Halici, regretatul Cătălin Toma nu și-a făcut niciodată campanie pe seama morților, deși a aprobat și el alocarea de sume în acest sens. Mai mult, Halici abia a „aterizat” la CJ în funcția de președinte (8 octombrie), iar rezolvarea dosarelor de repatriere durează cel puțin o lună și sunt întocmite de funcționarii din CJ în baza actelor aduse de familiile decedaților. Dosarele celor patru persoane nominalizate de Halici au fost „deschise” și s-a muncit la ele înainte ca Halici să ajungă președinte, iar el nu a făcut decât să respecte legea și să semneze pentru ele. Mai ales că familiile celor decedați achită toate cheltuielile cu repatrierea și abia după câteva luni CJ Vrancea decontează o parte din acestea. Așadar, pe munca fostei echipe de la CJ, Halici pozează în omul care este alături de familiile celor decedați. (Cristi IRIMIA)