Președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, are de recuperat 90.000 de euro de la Nordis Management, firmă căreia i-a vândut o mașină în schimbul căreia ar fi trebuit să primească un duplex la Mamaia, după cum a declarat într-o conferință de presă la finele anului trecut.
Solicitat să transmită publicului informații suplimentare despre situația pe care a trecut-o în declarația de avere (un document public, implicit de interes public ca informații trecute acolo), Halici a precizat că se află „în cursul unei proceduri de înscriere pe lista creditorilor, pentru recuperarea creanței, având în vedere faptul că șansele de recuperare amiabilă a prejudiciului sunt aproape inexistente.”
În dosarul Nordis, sechestrele instituite de procurorii DIICOT sunt următoarele: 201 apartamente și case, 5 spații comerciale, 22 de terenuri, 11 autoturisme, părți sociale și acțiuni. De asemenea, au fost blocat 48 de conturi bancare deschise pe numele unor persoane fizice și juridice. Având în vedere complexitatea dosarului, numărul uriaș de păgubiți și faptul că nu toți își vor recupera banii, este greu de crezut că președintele CJ Vrancea va mai vedea un euro înapoi de la Nordis Management.
Nicușor Halici a fost la un moment dat președinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților, funcție deținută și de Laura Vicol, nevasta lui Ciorbă de la Nordis. În acest context, Halici a explicat pentru cititorii ziarului nostru faptul că a deținut funcția respectivă până în decembrie 2020, după el urmând un membru USR în postura respectivă. Ulterior, Laura Vicol a ajuns președinte al Comisiei Juridice. (Cristi IRIMIA)