Ionel Antimirescu (foto jos), profesor la Liceul „Simion Mehedinți” din Vidra, și candidat PSD la Consiliul Județean, pe lista făcută de fostul prefect Nicușor Halici (foto dreapta), le-a cerut elevilor să-i promoveze campania electorală aflată în derulare pe Facebook (pe pagina PSD Vrancea).
Antimirescu nu s-a sfiit să le ceară elevilor acest lucru chiar pe grupul de Whatsapp al liceului. Așa stând lucrurile, n-ar fi de mirare dacă am afla că și la ore a avut solicitări similare.
Evident, pe grupul școlii se află și elevi minori, fără drept de vot, dar asta este o chestiune secundară având în vedere gravitatea principalei faptei comise de cadrul didactic respectiv: campanie electorală în școală, cu implicarea elevilor. Acest lucru este interzis de lege, iar autoritățile competente ar trebui să demareze o anchetă în acest sens.
După ce a pus pe listă medici judecați pentru malpraxis, candidați cu probleme de integritate, după ce a susținut și promovat candidați penali cu dosare pe rol, acuzați de infracțiuni de corupție, iată că Halici a reușit să pună pe listă și un profesor tupeist care nu se sfiește să facă politică și promovare electorală în școală, cerându-le elevilor să-i promoveze clipul electoral. Ce mai urmează, domnule Halici? (A. G. I.)