SPRIJIN CUPLAT PENTRU VENIT – PORUMB PENTRU SILOZ (PD-26)
Crescătorii de bovine beneficiază din acest an de o nouă subvenție pe hectar, sprijin cuplat pentru venit – porumb pentru siloz (PD-26). Una dintre condiții este asigurarea unei încărcături minime de 3 UVM/ha de cultură/an.
Se acordă fermierilor care îndeplinesc următoarele condiții:
a) sunt beneficiari BISS;
b) sunt utilizatorii unei suprafeţe agricole, categoria teren arabil, localizate pe teritoriul României,
identificabilă în Sistemul integrat de administrare şi control (IACS);
c) exploatează un teren agricol cu o suprafaţă de cel puţin 1 ha şi cu o suprafaţă a parcelei agricole de cel puţin 0,3 ha;
d) fac dovada că au realizat anual o producţie minimă de 18 tone/ha;
e) fac dovada că dețin animale (bovine) identificate și înregistrate în BND în exploatații cu cod ANSVSA prin intermediul cărora asigură cel puțin o încărcătură de 3 UVM/ha de cultură/an de cerere;
f) dovedesc că cel puţin producţia minimă prevăzută la lit. d), obţinută în fermă, a fost stocată în vederea consumului destinat animalelor și/sau consumată de animalele (bovine) înscrise în BND;
Verificarea eligibilităţii pentru sprijinul cuplat se face pe baza consumurilor de furaje, normate pe specii de animale, în limitele maxime prevăzute în anexa 4 din Ghidul APIA, precum și a calculului efectivului mediu furajat din fermă şi a producţiei de porumb pentru siloz obţinut pe perioada anului de cerere, prevăzute în anexa 5 din Ghidul APIA, întocmită şi semnată de către fermier.
Fermierii fac dovada că utilizează sămânţă certificată, însoţită de documentul oficial de calitate a seminţei, certificată, în conformitate cu Legea nr. 266/2002 şi cu Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 149/2010 privind comercializarea seminţelor de cereale, cu modificările şi completările ulterioare.
Documentul de achiziţie a seminţelor este însoţită de documentul oficial de certificare a lotului de sămânţă sau buletinul de analiză oficială, cu menţiunea „Sămânţă admisă pentru însămânţare”, sau buletinul de analiză oficială cu menţiunile „Necesar propriu” şi „Interzisă comercializarea” sau documentul de calitate şi conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menţionate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o ţară terţă care are echivalenţă conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE sau eticheta oficială care poate ţine loc de document de calitate şi conformitate.
În cazul utilizării seminţei certificate oficial din producţia proprie, fermierul prezintă documentul/documentele oficiale de certificare a lotului/loturilor de sămânţă.
Termenul final de depunere la APIA a documentelor doveditoare prevăzute anterior este data de 31 martie a anului următor anului de cerere.
Sprijinul pentru această intervenție poate fi obținut și în situația în care fermierul utilizează cultura de porumb pentru siloz, ca și cultură secundară, cu condiția ca aceeași suprafață de teren să nu mai fi făcut obiectul unei alte forme de sprijin cuplat în același an de cerere.