Dragoș Ciobotaru, primarul care a spart topurile în materie de performanțe în administrația locală

Primarul comunei Vizantea-Livezi, Dragoș Ciobotaru, candidat al PNL Vrancea pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Vrancea, în prezent președinte interimar al filialei liberale, după decesul regretatului lider Cătălin Toma, și-a prezentat astăzi raportul de activitate aferent perioadei 2020 – 2024.

O simplă trecere în revistă a activității sale este suficientă pentru a concluziona că nu întâmplător a obținut 93 % din voturi la alegerile din 2020. Având același profil precum Cătălin Toma, tânăr primar cu rezultate excelente în administrație, dedicat comunității, Dragoș Ciobotaru este favorit în cursa pentru președinția CJ Vrancea, la alegerile locale din 9 iunie.

Întreaga postare publicată de Dragoș Ciobotaru pe Facebook poate fi citită aici. De asemenea, pot fi vizualizate pe contul primarului de la Vizantea-Livezi numeroase fotografii realizate în ultimii 4 ani, fotografii care reflectă finalizarea proiectelor trecute în raportul de activitate.

Ediție de Vrancea redă mai jos principalele proiecte și investiții realizate de unul dintre cei mai tineri și performanți primari din județ.

Infrastructură Rutieră

– Lucrările de asfaltare și modernizare au început în anul 2018. Am reușit în această perioadă să asfaltăm peste 60 de străzi, însumând aproximativ 25 de km. În continuare, lucrăm simultan la 2 proiecte începute în anul 2023, prin intermediul cărora anul acesta vom moderniza încă 32 de străzi (un total de 10 km).

– În condițiile în care drumurile din zona noastră trec peste poduri, având în comună 3 cursuri de apă, am fost nevoiți să identificăm soluții pentru a construi poduri noi, 16 la număr până în prezent. Am construit aceste poduri din mai multe surse de finanțare și mă bucur că am reușit să dăm șansa cetățenilor să aibă acces într-un mod civilizat către gospodăriile lor.

– Am intervenit pe drumurile agricole, fiind necesară reprofilarea lor cu utilaje de mare putere (buldozer) din cauza faptului că acestea nu au mai fost utilizate, au fost stricate de tractoare și alte utilaje agricole și s-au împădurit în ultimii 30 de ani. Am reușit să intrăm pe ele, să le lățim, să le reprofilăm, parțial să le balastăm, reușind în această perioadă să refacem aproximativ 30 de km de drumuri agricole în toată comuna.

– Am realizat concomitent cu aceste proiecte de investiții în infrastructură mai mulți km de diguri de apărare împotriva inundațiilor.

Unul dintre proiectele de anvergură, în ceea ce privește infrastructura, care s-a derulat la Vizantea-Livezi, a fost reabilitarea Drumului Județean 205 E, o investiție absolut necesară, cu o valoare de 20 de milioane de euro. Investiția a presupus stabilizarea drumului prin piloți forați, ziduri de sprijin, poduri reconstruite de la zero, șanțuri și podețe. O investiție care nu ar fi fost posibilă fără o administrație liberală în județul Vrancea, prin implicarea directă a regretatului președinte Cătălin Toma. Acesta a obținut finanțarea necesară și avizele cerute de lege, astfel încât lucrarea să fie executată într-un timp record. Vă mulțumesc, domnule Președinte!

Educație, tineret și sport

– A fost reabilitată Școala primară din satul Livezile;
– A fost reabilitată Grădinița din Vizantea-Mănăstirească;
– Au fost realizate toate investițiile necesare pentru a obține avizele de funcționare de la Direcția de Sănătate Publică și Inspectoratul Pentru Situații de Urgență;
– Au fost realizate 3 parcuri cu locuri de joacă și 3 terenuri sintetice multisport;
– Am derulat proiecte de tip after-school prin care toți copiii de la gimnaziu au primit o masa caldă și au fost ajutați de profesori plătiți extrașcolar să-și realizeze temele, să-și recupereze materia acolo unde a fost cazul și să se pregătească suplimentar pentru examenele naționale;
– Copiii au fost premiați anual cu excursii la mare, unii dintre ei având ocazia să ajungă pe litoral pentru prima dată în viață;
– Toți copiii au primit din partea Primăriei tablete cu SIM-uri pentru internet și tot în acest context Primăria Vizantea-Livezi a montat routere de internet gratis în toată comuna.

Citește și:   Școala 5 va avea sală de sport, după un proiect inițiat de profesorii și părinții elevilor. Misăilă este acuzat că se laudă cu ideea altora. ”Lipsă de eleganță din partea sa!”, susține profesorul Mircea Lazăr!

Construcții sociale și culturale

– Am construit un Centru Social și o unitate de îngrijire la domiciliu prin fonduri europene, venind astfel în sprijinul bătrânilor aflați într-o situație de risc cu privire la îngrijirea corporală, a gospodăriei, dar și în ceea ce privește serviciile de spălat haine, lenjerii, prosoape, cumpărături, deplasări la medic sau eventuale controale și analize medicale;
– Am construit un Cămin Cultural de la zero în satul Vizantea-Mănăstirească prin fonduri europene, cămin în care au fost deja organizate o mulțime de evenimente private, adunări publice, evenimente festive, serbări școlare, ședințe publice etc;
– Am construit un Cămin Cultural de la zero și în satul Vizantea-Răzășească prin fonduri extrabugetare, cămin în care am organizat întruniri, ședințe, evenimente de Crăciun, de Paște, ședințe suport cu părinții, ședințe de informare privind atragerea de fonduri europene, dar și multe evenimente private;
– Am construit un Muzeu al Satului cu atelier de sculptură, care poate fi vizitat zilnic de miercuri până duminică și unde copiii merg regulat pentru a învăța din tainele sculpturii;
– Am construit două monumente închinate eroilor din Primul Război Mondial, respectiv din Al Doilea Război Mondial, pe a căror plăci comemorative i-am trecut pe toți eroii comunei căzuți la datorie, după ce am reușit, în prealabil, identificarea lor.

Cea mai mare problemă – apa potabilă

– Din primele zile de mandat am abordat rezolvarea problemei apei potabile pe care am reușit împreună cu angajații Primăriei să o rezolvăm în mare parte;
– Am construit noi rezervoare de stocare;
– Am extins sistemele de aducțiune apă potabilă;
– Am captat noi surse de apă și le-am curățat pe cele vechi.
– Am reușit să punem în regulă tot sistemul de contorizare și citire al consumului de apă;
– Am realizat mai multe puțuri de mare adâncime, am montat noi filtre și stații de tratare;
– Am reabilitat și curățat toate căminele de vane;
– Am reușit să avem apă potabilă, controlată și autorizată de DSP Vrancea, pe tot parcursul anului.
Stațiunea Vizantea-Livezi

Lucrările la Complexul Balnear de la Vizantea-Livezi au început în luna august 2022 și au termen de finalizare luna septembrie 2024. Până în acest moment lucrările s-au derulat conform calendarului, nu avem probleme referitoare la finanțare, gradul de execuție fiind de aproximativ 75%.

Citește și:   Club de colinde ”Bucurii de iarnă”, organizat la Biblioteca Județeană

Am demarat și licitația pentru dotările necesare (electronice, electrocasnice, mobilier, produse diverse etc.) și sperăm ca inaugurarea să aibă loc la sfârșitul acestui an, după ce vom obține toate avizele de funcționare.

Acest complex va deveni atât o destinație de tratament utilizând toata aparatura de ultimă generație pentru proceduri, dar mai ales băile la cadă în apa miraculoasă sărată și sulfuroasă. Totodată, complexul va fi și o destinație de petrecere a timpului liber pentru tineri sau familii cu copii, având piscine interioare cu apă caldă, jacuzzi, saune, săli de fitness, piscină exterioară cu apă încălzită, locuri de joacă pentru copii, plimbări în natură cu sania sau căruța, vizite la ferme de animale cu posibilitatea petrecerii unei nopți la fermă, degustări de produse tradiționale etc.

Complexul cuprinde și un hotel, cu restaurant la parter și zonă de distracție la subsol (bar cu bowling, biliard, tenis de masă) dar și multe alte componente de petrecere a timpului liber.

Practic, este vorba despre un proiect care va avea un impact major asupra județului Vrancea și întregii zone din sud-estul României, iar eu sunt convins că va forța dezvoltarea turistică a zonei de munte din județ.

Totodată, avem finalizat și un alt proiect integrat – construirea unui Roller Coaster (sanie de vară) – pentru care am obținut toate avizele și sperăm că finanțarea va fi identificată cât mai curând posibil, pentru a putea demara lucrările.

Complexul va oferi 65 de locuri de muncă, perioada de selecție va începe în luna august, iar la primărie primim deja CV-uri pe care le centralizăm acum, urmând ca oamenii să fie contactați după recepția lucrărilor.

Este destul de dificil să putem expune toată activitatea echipei de la Primăria Vizantea-Livezi, în aceste rânduri, însă în mare acestea sunt obiectivele majore de interes, sumele atrase prin aceste proiecte ajungând la aproximativ 50 de milioane de euro.

Avem în continuare multe proiecte pentru care am obținut finanțare și sunt în executare sau urmează să le executăm.

Amintim acum câteva din cele mai importante:

1. Construire parc fotovoltaic 200 kw – alimentare stațiune balneară – Ministerul Energiei – Fonduri UE
2. Eficientizare termică sediu Primărie – Fonduri PNRR;
3. Dotare cu mobilier și electronice necesare pentru toate școlile din comună – Fonduri PNRR;
4. Construire stație încărcare autovehicule electrice – Fonduri PNRR;
5. Achiziționare microbuz electric 22+1 locuri – Fonduri PNRR;
6. Achiziționare microbuz electric 16+1 locuri – Fonduri PNRR și Consiliul Județean Vrancea;
7. Reabilitare Școala Vizantea-Mănăstirească – POR – Fonduri UE;
8. Construire pod din beton armat lângă primărie, spre cătun Bodinești și asfaltare rest de străzi în comuna Vizantea – Livezi – AFIR – Fonduri UE

PUBLICITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.