Permisul de conducere este greu de obținut pentru mulți tineri, impedimentul fiind de cele mai multe ori costurile ridicate ale cursurilor de la școala de șoferi. Cu susținerea Mol România, programul „Permis pentru viitor” oferă sprijin financiar tinerilor din medii defavorizate pentru acoperirea costurilor școlii de șoferi.
Programul, ajuns la cea de-a noua ediție, este organizat de Fundația Pentru Comunitate. În decursul celor opt ediții anterioare ale acestui program, patru tineri care s-au aflat în ocrotirea DGASPC Vrancea au finalizat cu succes cursurile și examenul, iar un altul tocmai a fost acceptat în acest proiect.
„Eforturile depuse pentru coordonarea și implementarea acestui program au fost susținute de colegul nostru, asistentul social principal Aurel Manolache, care s-a implicat cu devotament și pasiune în sprijinirea acestor tineri în drumul lor către independență și succes. Astfel, acești tineri primesc nu doar un permis de conducere, ci și o șansă reală de a-și construi un viitor mai bun, având acum posibilitatea să acceseze mai ușor oportunități de angajare și să-și urmeze visele și aspirațiile profesionale. Detalii suplimentare despre programul ‘Permis pentru viitor’ găsiți pe https://pentrucomunitate.ro/permis”, a precizat Dănuț Ștefan, purtător de cuvânt al DGASPC Vrancea.