O ploaie torențială cu rupere de nori a provocat deja pagube și inundații în Focșani. Cantitatea de apă căzută în ultimele 15 minute a inundat mai multe străzi, iar vijelia a provocat ruperi de arbori.
Revenim cu detalii!
UPDATE:
În urma fenomenelor meteorologice prognozate cu COD PORTOCALIU în intervalul orar 18.:45 – 20:00, manifestate prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină, în municipiul Focșani, avem înregistrate până în acest moment următoarele evenimente:
– un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani intervine pentru degajarea unui acoperiș căzut peste 2 autoturisme pe str. Dornisoarei;
– echipajul de descarcerare intervine pe str. 8 martie pentru degajarea unui copac căzut peste un autoturism și pe str. 1 Decembrie pentru înlăturarea unui copac cazut pe carosabil;
– un echipaj intervine pe b-dul București pentru evacuarea apei de la subsolul unui bloc.
Situația este în dinamică. Vom reveni cu informații.