După câțiva ani de la primele promisiuni, 104 familii se vor muta în cartierul ANL de pe strada Democrației. Primăria vrea ca toți chiriașii să se învoiască de la serviciu, pentru ca primarul să facă o baie de mulțime când le predă cheile.

Primăria Focșani a anunțat că joi, 12 decembrie 2019, vor fi predate cheile celor 104 familii care au repartiții în Cartierul ANL Democrației.
Predarea cheilor va avea loc în cursul dimineții, între orele 9.00-12.00, iar primarul îi ”roagă” pe toți viitorii chiriași să fie prezenți. Cum altfel să facă o baie de mulțime, așa cum făcea Oprișan în 2002 – 2003, când preda cheile ANL-iștilor din Sud?

Ca să-i facă pe plac lui Misăilă, toți chiriașii ar trebui să se învoiască joi de la serviciu. O chestiune absurdă, anti-economică, situație care putea fi evitată dacă Primăria ar fi ales să predea cheile după orele 16.30 sau în week-end. Motivul invocat de Misăilă? Iată-l:

”Adresăm rugămintea ca fiecare familie sau chiriaș să se afle în intervalul orar amintit în scara blocului în care a primit repartiția, astfel încât formalitățile de predare să dureze cât mai puțin”. Formalitățile puteau fi realizate și etapizat, printr-un inspector de la Primărie care, într-un interval de câteva zile, putea preda cheile și locuințele chiriașilor. Dar, nu-i așa, cum ar mai fi făcut Misăilă o baie de mulțime și s-ar fi pozat/pupat cu cei 104 x 2 chiriași?

Administrația PSD a promis în urmă cu mai mulți ani că va preda cheile chiriașilor din Democrației, însă acest lucru a întârziat nepermis de mult. (Teodor P.)

Trimite știrea prietenilor tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.