DJST Vrancea a derulat proiectul online de tineret ”TANDEM”. Acum, mai mult decât oricând, avem nevoie de prieteni!

Proiectul online de tineret „Tandem” – de schimb lingvistic și dezvoltare a abilităților de comunicare în limba engleză – continuă prin bunăvoința voluntarilor străini, la solicitarea participanților. Platforma plătită Zoom, pusă la dispoziție de către DJTS, asigură desfășurarea majorității cursurilor fără întrerupere. ”Este o modalitate facilă de a învăța limba engleză. Te provoacă să treci de barierele cunoscute ale limbii engleze” „Este exact ce îmi trebuie. Mă ajută să vorbesc și să-mi dezvolt vocabularul. Toate activitățile au fost antrenante, bine organizate și gândite.” „Învățăm și exersăm limbile germană și engleză într-un mod distractiv.”

După mai mult de o lună de la lansare, în urma feedback-ului extraordinar primit de la toți cei aproape 50 de participanți prin care își exprimau dorința de a continua aceste activități, și în urma acordului celor 13 voluntari străini implicați, echipa coordonatoare a decis continuarea acestui proiect și în luna IUNIE.

În acest scop, pentru a îmbunătății calitatea și rezultatele proiectului, conducerea DJTS ne-a sprijinit cu abonamentul la platforma Zoom care permite desfășurarea fără întrerupere a întâlnirilor care durează uneori și 2 ore.

Începând cu data de 16 aprilie, când a avut loc prima activitate a proiectului, și până în prezent, au avut loc 102 activități pe diferite teme, toate având ca obiectiv exersarea abilităților de comunicare în limba Engleză și chiar Germană, la care au participat toate cele 10 grupe implicate.

Menționăm că două din cele zece sunt grupe speciale, una cu tineri de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea și a doua grupă cu tineri de la Centrul Şcolar Pentru Educaţie Incluzivă „Elena Doamna” Focșani.
”Elevele Bahica Ana Maria, Cristinoiu Bianca Ionela, Stroia Cătălina de la Centrul Şcolar Pentru Educaţie Incluzivă Elena Doamna Focșani, asistate de pedagog școlar Iancu Lenuța, s-au alăturat cu mare drag activităților din cadrul proiectului online de tineret „Tandem”. Activitățile s-au dovedit până în prezent a fi pe placul lor, activități care le-au oferit ocazia să cunoască oameni minunați care știu să dăruiască și cărora le pasă de cei din jur. Vom fi în continuare alături de întreaga echipă a acestui proiect, și încercăm să fim activi și să oferim prietenilor noștri în fiecare zi câte un Zâmbet!” – ne-a transmis Iancu Lenuța, pedagog școlar la CSEI „ Elena Doamna”.

Le mulțumim celor 13 voluntari străini care se află de fiecare dată în mijlocul participanților pe platforma Zoom și care comunică în permanență cu aceștia. Mulțumim din suflet Edda, Tekla, Abdel, Yana, Erwan, Pavlina, Minh, Calliope, Mariam, Elza, Irina, Konuralp și Elena!

Mulțumim, de asemenea, și voluntarilor români care susțin proiectul, precum și firmei SC Smart Cups Agency Focșani care ne-a sprijinit cu designul grafic.

Reamintim că proiectul este organizat de Centrul de Tineret Focșani, din cadrul Direcției Județene de Sport și Tineret Vrancea, în parteneriat cu Asociația „Voluntariat pentru Viață” din Mărășești și cu Asociația Potpourri – Focșani, sub sloganul Acum, mai mult decât oricând, avem nevoie de prieteni!

Feedback de la participanți:

„În opinia mea, acest proiect este foarte util nu numai pentru ca întâlnim persoane din țări atât de diferite, dar și pentru că în aceste ședințe, mi-am descoperit abilitățile și astfel am mai multă încredere în mine. Mi-au plăcut foarte mult activitățile de self awareness și debate, pentru că astfel am putut să ne cunoaștem mult mai bine între noi și să ne împărtășim opinii și argumente interesante. Cred ca toți voluntarii străini sunt dedicați acestui proiect și atunci când i-am întâlnit am învățat ceva nou de la ei. Însă cel care mi-a lăsat o părere foarte bună a fost Minh (sper să fi scris corect :)))) ) pentru că are niște idei foarte interesante și le pune în practică într-un mod atractiv”
„Îl consider util pentru că mă ajută să port un dialog liber. Îmi plac cel mai mult quiz-urile deoarece îmi îmbunătățesc cunoștințele.”
„Da, consider că este util mai ales pentru cei care își doresc sa ajungă la un nivel mai înalt de a se descurca în limba engleza la partea de vorbit dar este o ocazie foarte bună de a întâlni oameni noi și de a îți face prieteni noi. Îmi place atunci când vorbim despre mintea noastră cu voluntarul Minh și ce poate să facă în anumite domenii”
„Da, pentru că învățam să vorbim și să ne exprimăm în alte limbi, plus că este un mod util de a-ți petrece timpul. Mi-a plăcut când am făcut clătite cu Edda, când am făcut jocuri de cuvinte cu Konuralp.”
„Eu consider că proiectul este util deoarece învățăm să colaborăm și învățăm mai ușor limba engleză. Mie îmi plac quiz-urile deoarece avem șansa să vorbim mai mult în engleză și să mai învățăm și alte lucruri de cultură generală”
„Îmi place debate-ul și cursul de germană. Le găsesc utile, primesc mult informații și voluntarii sunt foarte drăguți, ne încurajează tot timpul”
„Yes, this project is useful for me. It Helps me improve my English”
„I think that the project is usefull to improve English skills, to meet new people and be in touch with other people – their thoughts, their feelings, their approaches…. to learn about new things…. to put new questions…. to spend time in an useful and nice way… . I like those activities where people talk about themselves. I can find out new points of view, new things and sometimes a mirror…”
„I think the project is useful because it helps people learn more. It helps them talk in public and get more friends. I like talking in general. So I think talking with volunteers helps me a lot. It’s pretty nice and I enjoy it overall. I think Edda is one of my favourite volunteers. I love all of them, but I think Edda is just special to me.”
„I like all the activities in the project. They are funny and at the same time useful and efficient.”
„Am învățat multe lucruri noi, am cunoscut persoane noi.” „Ne dezvoltă vocabularul.”
„Învățăm și exersăm limbile germană și engleză într-un mod distractiv. Edda este unul dintre voluntarii mei preferați, deoarece ne explică cu răbdare ce avem de făcut”
„Este exact ce îmi trebuie. Mă ajută să vorbesc și să-mi dezvolt vocabularul. Toate activitățile au fost antrenante, bine organizate și gândite. Abdel este foarte atent la detalii, are abilități pedagogice, vorbește clar”

DIRECTOR EXECUTIV, Daniel Gongu

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.