Tânăr și neliniștit…în a utiliza bancnote falsificate

  • Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani,  au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 20 de ani, bănuit de punerea în circulație de valori falsificate și înșelăciune.

Din cercetări a reieșit că cel în cauză, ca urmare a unor anunțuri și discuții efectuate în mediul online, ar fi achiziționat mai multe bunuri, contravaloarea acestora fiind achitată cu bancnote din diferite cupiuri euro, susceptibile a fi contrafăcute.

Pentru documentarea activității infracționale, în dimineața de 6 mai a.c., polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară, în municipiul Focșani, unde au descoperit și ridicat, în vederea cercetărilor, 33.620 de euro, în diverse cupiuri.

5 mandate de aducere au fost puse în aplicare, iar, ca urmare a activităților de cercetare penală, au fost identificate două victime, care ar fi fost înșelate, în urma vânzării a trei telefoane mobile.

În cauză, cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca, la finalizarea acestora, să se propună soluție prin unitatea de parchet competentă.

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.