”Așa cum am promis, finanțarea construirii noului spital reprezintă o prioritate a începutului de mandat. Astăzi am purtat discuții pe acest subiect cu miniștrii Marcel Boloș (Ministerul Fondurilor Europene) și Ion Ștefan (Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației), dar am abordat și subiecte legate de finanțarea unor lucrări aflate în desfășurare sau ce vor fi demarate în viitor, inclusiv despre sistemul de iluminat inteligent pe drumurile județene”, a precizat președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma, astăzi după întâlnirea de la București.