Astăzi a avut loc o primă întâlnire a șefului administrației județene cu factorii implicați în realizarea investițiilor de infrastructură rutieră din județul Vrancea, pentru a se afla stadiul lucrărilor pe drumurile și podurile din județ.
La întâlnirea care s-a desfășurat în sala de ședințe a instituției au participat reprezentanții firmelor constructoare, diriginți de șantier, funcționari din cadrul Direcției Tehnice și Investiții a CJ Vrancea, responsabili din cadrul Companiei de Utilități Publice, care desfășoară lucrări de modernizare și extindere a sistemului de apă și canalizare și care se suprapun pe unele porțiuni de drumuri aflate în modernizare.
În deschiderea evenimentului, președintele Cătălin Toma le-a transmis celor prezenți că, începând de săptămâna viitoare, va merge pe teren pentru a vedea modul în care se lucrează pe drumurile din județ. ”Doresc să fim parteneri și să finalizăm investițiile aflate în derulare fără să avem probleme de execuție, în perspectiva accesării altor proiecte viitoare. Vreau să avem un dialog constructiv și să comunicăm acolo unde sunt probleme”, a declarat președintele Consiliului Județean Vrancea.
În cadrul întâlnirii s-au dezbătut, punctual, toate obiectivele de investiții în infrastructură aflate în derulare, respectiv reabilitarea a 27 de drumuri și poduri cu finanțare din cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2 și 4 drumuri județene cu conectivitate directă la rețeaua TEN-T, finanțate din fonduri europene, în cadrul POR 2014-2020.
Președintele Cătălin Toma i-a asigurat pe constructorii care sunt în grafic cu execuția că vor primi toți banii aferenți lucrărilor efectuate, în cadrul PNDL 2, din bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, cu condiția să depună documentațiile necesare în termenele stabilite. La final, s-a stabilit ca astfel de întâlniri să aibă loc periodic, pentru o mai bună comunicare și coordonare între factorii implicați în realizarea investițiilor, în interesul vrâncenilor.