LIBER ȘI INFORMAT – Campanie pentru prevenirea disparițiilor de minori

Vineri, 25 septembrie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a lansat o campanie pentru prevenirea disparițiilor de minori.

Campania ”Liber și informat” a fost lansată în scopul prevenirii disparițiilor de minori și a riscurilor asociate (traficul de persoane și consumul de droguri), derulând-se în perioada septembrie- decembrie a.c..

Deși sesizările privind disparițiile de minori din județul Vrancea sunt în mare proporție plecări voluntare, necesitatea acestei campanii de informare vine din constatarea unei lipse de conștientizare, atât din partea tinerilor cât și a părinților, asupra riscurilor la care se expun minorii atunci când părăsesc voluntar domiciliul sau modulul de tip familial.
Campania a fost inițiată de IPJ Vrancea în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vrancea, Centrul Regional împotriva Traficului de persoane Galați și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea.

Activitățile au debutat vineri, 25 septembrie a.c., la module familiale din Panciu și Mărășești, având drept grup ”țintă”- copiii și tinerii beneficiari ai măsurii plasamentului în sistem rezidențial în cadrul DGASPC Vrancea precum și personalul din cadrul modulelor de tip familial.

Activitățile au continuat ieri, 28 septembrie a.c., în modulele de tip familial din orașul Odobești.

În cadrul întâlnirilor, tinerii au participat la dezbateri cu polițiștii privind riscurile implicate disparițiilor și potențialul sprijin pe care îl pot primi când se confruntă cu situații dificile.

Riscurile sunt atât de ordin victimal cât și de atragere către activități infracționale, cele mai importante fiind:
– Riscul de a fi traficat-prin exploatare sexuală, cerșetorie, exploatare prin muncă, obligarea la comiterea de infracțiuni
– Consumul de droguri.
– Riscul de a fi victima unor agresiuni fizice
– Implicarea în diverse tipuri de infracțiuni și afiliere la grupări infracționale, cauzată de incapacitatea de reprezentare și evaluare a consecințelor
– Formarea unei deprinderi de a reacționa prin fugă la orice situație neobișnuită sau dificilă, plecarea de acasă devenind astfel un comportament de risc obișnuit
– Dificultăți majore de integrare școlară, ceea ce le va diminua semnificativ posibilitatea de evoluție școlară și profesională și de adaptare socială.

Citește și:   Recomandări emise de Grupul de Analiză față de următoarele 5 situații întâlnite sau care pot apărea în urma evoluției situației generate de infectarea cu virusul COVID-19 (coronavirus)

Principalele motive care îi determină pe copii să își părăsească familia sau modulele de tip familial sunt neglijarea și lipsa de supraveghere din partea adulților responsabili, conflictele repetate în familie, abuzurile asupra copiilor, lăsarea în grija rudelor în urma plecării părinților la muncă în străinătate, blocajele în comunicarea cu părinții (cu precădere în situații dificile), abandonul școlar și influența/presiunea anturajului, consumul de alcool și substanțe halucinogene, situația economică a familiei.

Disparițiile de minori pot fi cauzate printre altele de informațiile confuze aflate la îndemână lor cu privire la opțiunile pe care le au atunci când trebuie să facă alegeri (grupul de prieteni, carieră, mijloace de realizare personală și profesională),toate acestea raportate la realitatea economică și mediul social în care se regăsesc.
Părinții trebuie să fie conștienți că doar o schimbare în atitudinea față de copii îi poate feri pe aceștia de pericole.

SFATURI PENTRU PĂRINŢI:

Oricât de ocupat sunteți alocați-vă timp zilnic pentru a descoperi problemele pe care le are copilul dumneavoastră și nu îl judecați pentru că doar astfel va căpăta încredere pentru a vă împărtăși situațiile critice

Interesați-vă cum își petrece timpul liber și cu cine, ce anturaj are și ce preocupări.

Țineți legătura cu profesorii pentru a urmări situația școlară a copilului.

Urmăriți comportamentul copilului dacă apar schimbări, dacă vine acasă cu lucruri noi care nu e aparțin și pe care nu le poate justifica.

Dacă aveți copii mai mici:
– Învăţaţi-l pe copil adresa, numărul de telefon şi numele de familie.

– Învăţaţi-l pe cel mic cum să circule pe stradă, să fie atent la numărul mijloacelor de transport, să cunoască împrejurimile casei, cartierul şi drumul spre şcoală.

Citește și:   Ce condiții minime de biosecuritate trebuie îndeplinite pentru prevenirea apariţiei pestei porcine africane şi a influenţei aviare

– Stabiliţi împreună cu copilul nişte reguli clare:

* să vă spună când iese din casă/ curte sau dacă vrea să meargă undeva după ore;

* să nu deschidă uşa persoanelor necunoscute;

* să nu accepte să plece, pe jos sau cu maşina, împreună cu persoane pe care nu le cunoaşte;

*să refuze să plece cu persoane cunoscute, fără acordul dumneavoastră;

* să nu accepte cadouri (dulciuri, jucării) de la străini fără acordul dumneavoastră.

– Realizati împreună jocuri de rol pentru a vedea cum ar gestiona o anumită situaţie şi învăţaţi-l cum ar putea să se ferească de un anumit risc în acea situaţie.

-Supravegheaţi-vă în permanenţă copilul, la joacă, când vă aflaţi la cumpărături şi în zonele aglomerate; câteva clipe de neatenţie sunt suficiente ca acesta să dispară sau să se accidenteze.

-Nu-l trimiteţi singur la cumpărături, mai ales în locurile pe care nu le cunoaşte.

– Pentru a evita rătăcirea copilului în locuri agglomerate este bine să discutaţi cu acesta şi să-i sugeraţi să respecte nişte paşi pentru a fi mai uşor de găsit:

*să nu se îndepărteze de locul din care şi-a dat seama că s-a rătăcit;

*să ceară ajutorul unei persoane în uniformă, poliţist, personal al magazinului, unei familii cu copil;

* să se manifeste zgomotos dacă cineva doreşte să-l ducă cu forţa din acel loc, atrăgând astfel atenţia unor persoane care l-ar putea ajuta;

Nu restricţionaţi excesiv şi fără justificare copilul, căci acest comportament poate duce la un refuz de a respecta orice regulă convenită împreună cu dumneavoastră.

Şansele de găsi un copil pierdut scad pe măsură ce trece mai mult timp de la dispariţie, motiv pentru care va adresăm rugamintea de a nu ezita să anunţaţi imediat Poliţia prin 112 atunci când constataţi dispariţia copilului.

PUBLICITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.