Hoțul de diplome, plagiatorul dovedit Victor Ponta, prieten în combinații cu Oprișan, a anunțat că-l susține pe Misăilă! Și Misăilă probabil este mândru că e ajutat de un hoț-plagiator!

Pro România, prin vocea președintelui său Victor Ponta, dar și printr-un comunicat de presă, a anunțat susținerea candidatului PSD Cristi Misăilă la Primăria Focșani. Plagiator dovedit, hoțul de diplome pe numele său Victor Ponta, cel care a făcut echipă cu Oprișan ani la rând, își critică acum adversarii politici din Vrancea.

Cât de ipocrit să fii să faci asta fără argumente reale când tu ai fost dovedit hoț în toată regula? Dar acesta este Victor Ponta, în toată splendoarea sa… (Cristi IRIMIA)

Să ne reamintim dialogul purtat de social-democraţii care au participat la deschiderea Festivalului Bachus din 2011, dialog surprins şi înregistrat în faţa Consiliului Judeţean Vrancea. De faţă mai erau vicepreşedintele PSD, Liviu Dragnea, fostul ministru de interne Dan Nica, ex-ministrul IMM-urilor, Constantin Niţă, deputaţii PSD Cristian Dumitrescu şi Angel Tâlvăr :

Cristian Dumitrescu: “Subprefect nu-i bine? Nu-i tot aia?”

Liviu Dragnea: “…cine are preşedinte…”

Victor Ponta: “De data asta e invers, îmi pare rău”

Marian Oprişan: “Păi eu în condiţiile astea, dacă nu se schimbă nimic la noi şi aşa suntem pielea p…i. Acuma şi-n partid e criză… (n. r. – nu se înţelege mai departe)”

Marian Oprişan: “Păi eu vreau să fiu prefect!”

Victor Ponta: “Vrei prefect?”

Marian Oprişan: “Da”

FOTO: Oprișan, Dragnea, G. Oprea și Ponta.

Trimite știrea prietenilor tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.