Vrancea a primit 8,4 milioane de lei. În total, peste 327 de milioane de lei au fost alocate de Guvern pentru județele afectate de inundații.

Guvernul României a aprobat, în ședința de ieri, 9 iulie, alocarea a 327.278.000 de lei din Fondul de intervenție la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale afectate de calamităţi naturale.

Astfel, vor fi alocate fonduri pentru județele: Arad, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinți, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea (8,4 milioane de lei).

Creşterile semnificative de niveluri şi debite pe unele cursuri de apă din cauza ploilor torenţiale, din ultimele săptămâni, au produs inundaţii devastatoare pentru multe dintre localitățile din țară și era nevoie urgentă de alocarea de bani pentru ca oamenii păgubiți să poată reveni la normal cât mai curând posibil. Guvernul României a acționat prompt și banii vor ajunge imediat la autoritățile locale pentru refacerea infrastructurii afectate”, a declarat Ion Ștefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației.

Fondurile au fost alocate în baza evaluărilor făcute de către autoritățile administrației publice locale, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi de către Instituţiile Prefectului din cele 23 de județe, unde au avut loc inundaţii și alunecări de teren, fiind afectate infrastructura hidrotehnică, terasamentele, malurile de apărare, structura drumurilor județene ori comunale, podurile, podețele, digurile și punțile pietonale.

Trimite știrea prietenilor tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.