Consilierul județean Ovidiu Burdușa a fost numit secretar de stat la Departamentul Românilor de Pretutindeni. ”Le mulțumesc premierului Ludovic Orban, președintelui PNL Vrancea, senatorul Cătălin Toma, și colegilor din PNL care m-au susținut în CJ”, a precizat Burdușa

Consilierul județean PNL Ovidiu Burdușa a fost numit secretar de stat la Departamentul Românilor de Pretutindeni din cadrul Guvernului României. Ovidiu Burdușa locuiește în Italia de 17 ani, este originar din Panciu, iar în 2016 a ajuns consilier județean.

Mulţumesc domnului premier Ludovic Orban pentru această nominalizare, este o propunere care mă onorează şi mă responsabilizează în acelaşi timp. Îi mulțumesc  pentru susținere președintelui PNL Vranca, senatorul Cătălin Toma, precum și tuturor colegilor din filiala vrânceană care mi-au fost alături timp de 3 ani și jumătate în calitate de consilier județean. De asemenea, le mulţumesc pentru sprijin şi colegilor din organizaţia PNL Diaspora şi preşedintelui Viorel Badea. S-a întâmplat asta pentru că Guvernul Orban are o altă abordare în ceea ce privește Diaspora românească şi cea mai bună dovadă a fost schimbarea sistemului de vot la alegerile prezidenţiale recente”, a precizat Ovidiu Burdușa.

În Italia am început de jos, foarte de jos, ca mulţi dintre concetăţenii noştri nevoiţi să-şi caute un rost departe de ţară. A fost greu, dar am reuşit să depăşesc dificultăţile vieţii printre străini, iar cu timpul am simţit că a meritat acest sacrificiu. La Roma, m-am realizat profesional, aici s-au născut copiii mei şi tot aici m-am maturizat pe toate planurile, inclusiv pe tărâmul greu-încercat al afacerilor. În ultimii ani, am vrut să întorc ţării mele, judeţului Vrancea din care provin şi oraşului natal Panciu o parte din experienţa dobândită în Europa. De aceea, m-am decis să mă implic în schimbarea de acasă, candidând pentru un post de consilier judeţean în Vrancea, în 2016, cu sprijinul domnului senator Cătălin Toma. Astfel, am devenit primul român din Diaspora ales într-un Consiliu Judeţean în ţară şi mi-am luat misiunea foarte în serios. Am făcut naveta între Roma şi Focşani, pe cont propriu, şi chiar dacă a fost dificil, m-am bucurat mereu că pot fi alături de colegii mei din PNL în încercarea de a aduce un suflu nou în politica din ţară, pentru mai binele vrâncenilor de acasă şi de peste graniţe. Mă voi folosi de toata experienţa acumulată în această perioadă pentru a aduce un plus acestui departament înfiinţat pentru a-i ajuta pe românii de peste graniţe, de care mă simt legat sentimental ca fiind parte a acestei mari şi admirabile comunităţi româneşte – DIASPORA. Vă invit să-mi fiţi alături în proiectul meu şi al colegilor mei de a pune mult mai bine în valoare Diaspora românească – o misiune în care nu putem reuşi decât dacă rămânem uniţi întru cauza binelui comun. Aşa să ne-ajute Dumnezeu!”, a mai adăugat Ovidiu Burdușa.

Citește și:   FOTO: Ediție de Vrancea și-a prezentat noul echipament de joc, în culori galben-negru.

Trimite știrea prietenilor tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.