Miercuri, 9 aprilie 2025, Şcoala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu” Focşani a organizat Simpozionul interjudețean cu participare națională „ȘCOALA VIITORULUI”, reuniune inclusă în Proiectul extracurricular de educație interculturală „Tărâmul cuvintelor”.
Aflat deja la a IX-a ediție, proiectul derulat în parteneriat cu ISJ Vrancea și CJRAE Vrancea mai cuprinde un concurs de reviste școlare și un concurs de creație literară pentru elevi, activitățile fiind incluse în CPEERI 2025 nr. 24380/ 22.01.2025, la poziția 1935.
Lucrările Simpozionului au abordat teme variate din domeniul educației ecologice, metode și strategii inovatoare în educație, bazate pe TIC și AI, impactul noilor tehnologii asupra cărții și lecturii etc. Materialele s-au constituit, unele, în adevărate lucrări științifice, altele au promovat exemple din practica educațională a colegilor noștri, reliefându-se, pe de o parte, importanța adaptării strategiilor și curriculumului la noile tendințe de evoluție a societății în era digitalizării, și pe de alta, dezvoltarea capacității educabililor de a se pregăti pentru un viitor ce se grăbește din ce în ce mai mult, adaptabilitatea și gândirea exploratorie fiind factori determinanţi în schimbarea mentalitǎţii colective, devenită ușor anacronică, şi (re)crearea unui sistem de învățământ eficient, pliat pe cerințele, nevoile și profilul tinerilor educabili.
Elevii participanți la Simpozion au surprins prin varietatea subiectelor abordate, unele lucrări evidențiind necesitatea reducerii poluării, a economisirii resurselor și energiei, altele constituindu-se în adevărate „profeții” despre viitorul învățământului și al educației, plecând de la o analiză critică și sinceră a școlii contemporane, demonstrând, astfel, prin înalta ținută a lucrărilor, rolul important acordat participării la activitățile extracurriculare promovate în școală.
Prin derularea activităților din cadrul Simpozionului „ȘCOALA VIITORULUI”, sperăm că am reușit să transmitem, elevi și cadre didactice deopotrivă, gânduri, idei, atitudini ce promovează necesitatea unei comunicări directe, armonioase și eficiente într-o societate în care viitorul, prin noile tehnologii, ne împresoară, amintindu-ne permanent că trebuie să aducem o schimbare majoră în gândire, comportament, în actul educaţional, în general. (Gabriela Harea – organizator simpozion)