Halici susține că vrea un transport public civilizat, sigur și modern și-și ia „un angajament ferm față de vrânceni! Dacă întâmpinați probleme în transportul public județean, vă rog să mă sesizați”

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a anunțat astăzi, printr-un comunicat de presă, că a avut „un dialog deschis și constructiv cu transportatorii județeni, pentru a analiza și rezolva problemele apărute de la începutul noului program de transport, implementat la 1 februarie. Scopul acestor discuții este clar: un transport eficient, corect, sigur și civilizat pentru toți vrâncenii, pentru ca aceștia să ajungă în siguranță la destinație”.

Liderul administrației județene a spus că „nu vor fi acceptate încălcarea obligațiilor asumate de către transportatori sau deficiențe precum supraîncărcarea vehiculelor peste capacitate ori comportamentul neadecvat al unor șoferi. Serviciul de transport public de persoane județean este monitorizat permanent de echipe din cadrul CJ și controalele pe teren vor fi multiplicate, cu accent pe prevenție, dar și cu sancțiuni clare acolo unde este cazul.”

Conform Biroului de Presă al CJ Vrancea, printre măsurile propuse astăzi de președintele Consiliului Județean în cadrul dialogului cu transportatorii, se numără:

• Instalarea de GPS-uri și camere de supraveghere pe toate mijloacele de transport.
• Rearanjarea programelor și graficelor de transport acolo unde se impune acest lucru, în urma colaborării cu operatorii și în limita prevederilor legale.
• Optimizarea mobilității urbane în Focșani, prin reglementarea opririi microbuzelor județene în stațiile din municipiu.
• Modernizarea flotei de autovehicule – în termen de 6 luni de la începutul noului program de transport, operatorii s-au angajat să aducă vehicule noi pe trasee.

Voi acționa ferm împotriva celor care pun în pericol siguranța pasagerilor sau ignoră obligațiile contractuale. Dacă întâmpinați probleme în transportul public județean, vă rog să mă sesizați. Voi lua toate măsurile necesare pentru ca fiecare vrâncean să beneficieze de un serviciu de transport la standardele anului 2025”, a mai adăugat președintele Consiliului Județean Vrancea. (EdV)

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.