Revista CuzaVodă 47 vorbește despre performanță în cel mai nou număr publicat!

Au câștigat 3 premii internaționale la robotică. Locul I în lume la Campionatul Mondial de Robotică FIRST Tech Challenge, locul I la Design Award și Locul I în divizia Franklin. Au adus Colegiului Național Al. I. Cuza Focșani cea mai importantă performanță din istoria sa. E vorba despre echipa de robotică AICitizens. De aceea acest număr al revistei Cuza Vodă 47 este despre ei și performanța lor.

Cum rezultatul de anul acesta este o încununare a unei munci de 5 ani a mai multor elevi și a mentorilor lor, acest număr al revistei a încercat să cuprindă puțin din munca din spatele acestor premii importante. Redactorii Revistei Cuza Vodă 47, sub conducerea redactorului-șef Coman Ioana Lăcrămioara, au intervievat fizic, dar și online foști și actuali membri ai clubului de robotică cu scopul de a afla cum a început totul. Pe lângă amintirile ieșite la iveală, cum au ajuns să facă parte din echipă, dar și cum i-a ajutat robotica în viață, cei intervievați au oferit sfaturi prețioase cuziștilor de azi.

Iată cum sună titlurile:

Cursa de ștafetă și mentorii clubului @AICITIZENS – prof. Claudia Antonescu

La povești cu AICitizens- Calin Nicoleta Bianca

Un interviu de pe ocean- Toia Raluca

AICitizens…de la început- Andreea Ploscaru

AICitizens, drumul spre performanță alături de Andrei Mardare- Denisa Badiu

Colaborarea-cheia succesului- Elena Bănică

Premiile AICitizens 19066- Teodora Nechifor

,,Precum o familie’’- Elena Vatră

AICITIZENS- O Călătorie în timp- Alexia Lal

AICitizens- Povestea de început- Teodora Elena Bratu

Echipa de robotică AICitizens- Bianca Crețu

AICITIZENS- Un interviu actual cu un fost membru- Maria Anton

Le mulțumim tuturor celor intervievați care și-au luat din timpul lor pentru a sta la povești cu redactorii de la Cuza despre clubul AICitizens! Chiar dacă robotiștii au ajuns departe, această performanță se datorează efortului colectiv de la început și până astăzi.

De asemenea, luând formă de diseminare, un articol va fi publicat în acest număr în categoria Erasmus+ a revistei CuzaVodă 47 cu titlul ,, Erasmus+ Youth Exchange Bullybusters unmasking kindness”, scris de Coman Ioana Lăcrămioara.

Vă așteptăm pe site-ul revistei CuzaVodă 47 să citiți toate articolele!

https://cuzavoda47.ro/category/numar-curent/

Sursa: Comunicare CAIC.

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.