Ana IRIMIA: „Ce reprezintă educația mass-media în zilele noastre?”

Ați spune, poate, că nu e nevoie de ea în școli pentru că tinerii din ziua de astăzi se nasc deja înconjurați de tehnologie și știu ce și cum. În realitate, însă, e greu de gestionat surplusul de informații pe care îl avem la dispoziție.

Imaginați-vă acele momente când vă spune mamaia că a văzut ea pe Facebook că i se va mări pensia. Și apoi gândiți-vă cât trebuie să stați să îi explicați cum funcționează știrile false și că nu ar trebui să creadă instant cum citește ceva. Ar trebui să consulte mai multe surse pentru o analiză cât mai clară a situației.

Asta se întâmplă și în cazul tinerilor. Știm cu adevărat cum să gestionăm informațiile? Știm cât de norocoși suntem că avem acces la tehnologie și că suntem la un clic distanță de orice lucru pe care vrem să îl aflăm? Dar folosim oare tehnologia într-un scop benefic? Sau doar pentru distracție?

E dezamăgitor să auzi în ziua de azi: eu nu știu ce s-a întâmplat în țara X, eu nu știu când sunt alegerile, eu nu știu să mă înscriu la un curs, eu nu știu ce presupune un mentorat etc.

Cu o bună educație mass-media încă din școala generală tinerii se pot forma pentru viață. Educația media îi va face să fie mai responsabili. Ar învăța că informația trebuie verificată din mai multe surse, ar folosi tehnologia în scop personal pentru a se dezvolta, nu doar pentru a pierde timpul pe net.

Mai ales că avem tendința de a da des vina pe lipsa de informație. Informația există, trebuie doar să știm unde să o căutăm și ce să facem cu ea. (Ana IRIMIA)

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.