Acțiuni de prevenire și combatere a ilegalităților silvice desfășurate de polițiștii vrânceni în luna iulie

  • De la începutul lunii iulie, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tulnici au desfășurat acțiuni punctuale de prevenire și combatere a ilegalităților silvice. Material lemnos de peste 100 mc, în valoare de peste 30000 lei,  a fost confiscat.

În colaborare cu specialiști silvici, polițiștii au efectuat 5 controale în fondul forestier, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de material lemnos.

În cadrul activităților specifice, polițiștii, alături de specialiștii silvici au confiscat peste 100 metri cubi de lemn rotund, esență rășinoase și fag.

În urma neregulilor silvice constatate pe parcursul acțiunilor, a fost aplicată o sancțiune contravențională în conformitate cu Legea nr. 171/2010, în valoare de 10.000 de lei.

Astfel, ca măsuri complementare, s-au confiscat 105.19 metri cubi de material lemnos de diverse sortimente, în valoare de 30505 lei.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea continuă acțiunile pentru protejarea fondului forestier, prin sancționarea ilegalităților comise în sfera circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.

În urma unui control efectuat în punctul ”Golul Lepșei”, în fondul forestier care aparține unei obști, polițiștii au identificat cantitatea de peste 43 mc lemn rotund abandonat și nerevendicat de nicio persoană. Materialul lemnos a fost confiscat.

Un alt control al polițiștilor, efectuat într-o partidă situată în punctul ”Valea Mărului”, contractată de către o societate comercială din comuna Tulnici, a reliefat faptul că o cantitate de aproximativ 70 mc. lemn rotund a fost exploatată fără a fi emisă autorizație de exploatare.

Societatea comercială a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei iar materialul lemnos a fost confiscat.

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.