PNL Vrancea cere renumărarea voturilor pentru funcția de președinte al CJ Vrancea

Reamintim că astăzi, în jurul orei 13.00, președintele PNL Vrancea, Dragoș Ciobotaru, a anunțat că nu se poate finaliza numărătoarea voturilor din mai multe motive:

– sunt încă foarte multe secții în care nu s-au încheiat procesele verbale;
– în acele sectii oamenii au plecat acasă și au rămas doar președintele și locțiitorul iar acestia nu reușesc să închidă procesul electoral;
– există în multe secții procese verbale semnate de toată lumea în alb însă nici măcar asa președinții de secție nu reușesc să o scoată la capăt;
– s-au împărțit astăzi ca la piață seturi de câte 4, 6, 8 buletine de vot unei singure persoane pentru a vota;
– o doamnă președinte de secție a fost găsită cu un teanc de buletine de vot deja votate, iar la apariția poliției le-a anulat pe toate, de la sine putere, fără a se lua vreo alta măsură;
– 70% din circumscripții nu au reușit nici la această oră să centralizeze și să transmită către BEJ Procesele Verbale din Circumscripție;
– președinții de Circumscripții filmați în timp ce voteaza procese verbale în dreptul tuturor membrilor din secție, aceștia fiind absenți;

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.