CHIOJDENI. Constantin Grigore (PNL), pregătit pentru un nou mandat de primar, după realizările din precedenții 4 ani

Constantin Grigore, primarul liberal al comunei Chiojdeni, va candida pe 9 iunie pentru un nou mandat, promițând continuarea proiectelor care au adus beneficii comunității locale. Primarul liberal și-a expus permanent ideile și proiectele în fața locuitorilor comunei, cu care a comunicat mereu și cărora le-a transmis dorința sa de a transforma Chiojdeni într-o localitate mai atractivă pentru oamenii locului dar și pentru turiști. Candidatura sa este susținută de numeroși locuitori ai comunei care apreciază eforturile și realizările sale din ultimii ani. Mulți cetățeni și-au exprimat public sprijinul, subliniind impactul pozitiv al inițiativelor sale asupra calității vieții în Chiojdeni.

Printre realizările sale de până acum se numără (proiecte finalizate și aflate în derulare):

1. Modernizare drumuri de interes local, comuna Chiojdeni, județul Vrancea – Programului naţional de dezvoltare locală – 9 străzi asfaltate – proiect finalizat

2. Achiziționarea unei autospeciale pentru stingerea incendiilor și dotarea Serviciului voluntar pentru situații de urgență cu echipament de primă intervenție – bugetul local

3. Construirea unui garaj auto (remiză PSI) în comuna Chiojdeni, județul Vrancea, – buget local – proiect finalizat

4. Dotarea UAT Chiojdeni cu autoturism electric Dacia Spring prin Agenția Fondului de Mediu – Program Rabla Plus Instituții Publice – termen de livrare septembrie 2024

5. Înființare rețea de canalizare, stație de epurare și extindere rețea de apă în comuna Chiojdeni, județul Vrancea – Programului naţional de dezvoltare locală – proiect aflat în derulare, stadiu de implementare 92%

6. Modernizare drumuri de interes local, comuna Chiojdeni, județul Vrancea – Programului naţional de investiţii „Anghel Saligny”– proiect aflat în derulare – se vor asfalta 7 străzi

7. Extindere rețea de canalizare, puț forat, pompare și tratare apă în comuna Chiojdeni, județul Vrancea – Programului naţional de investiţii „Anghel Saligny”, documentații tehnice finalizate și transmise spre avizare

8. Centru civic – comuna Chiojdeni, județul Vrancea – buget local – proiect aflat în derulare

9. Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe, Comuna Chiojdeni, Județul Vrancea – Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), COMPONENTA C15 – Educație, Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe – proiect aflat în derulare, termen de finalizare 31.12.2024

10. Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – infrastructură TIC în comuna CHIOJDENI, județul VRANCEA – Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), COMPONENTA C10 – Fondul Local – proiect aflat în derulare, studiu de fezabilitate și proiectul tehnic aflate în stadiu de execuție de 80%

11. Realizare stații de reîncărcare vehicule electrice Comuna CHIOJDENI, județul VRANCEA – Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), COMPONENTA C10 – Fondul Local

12. Executarea lucrărilor de înregistrare sistematică din cadrul Programului naţional de cadastru şi carte funciară, proiect aflat în derulare (au fost executate măsurătorile cadastrale pentru 5 sectoare)

Primarul Constantin Grigore își propune și alte lucruri pentru comunitatea pe care o conduce:

1. Extinderea rețelei de alimentare cu apă și sistem de canalizare la toate locuințele necuprinse în proiectele anterioare
2. Amenajarea unui teren de sport în satul Luncile
3. Construirea unei săli de sport în comuna Chiojdeni, județul Vrancea
4. Amenajarea a trei locuri de joacă în comuna Chiojdeni
5. Continuarea lucrărilor de asfaltare a străzilor din comuna Chiojdeni
6. Lucrări de reabilitare a Școlii Gimnaziale Cătăuți
7. Achiziționarea unui microbuz școlar
8. Acordarea de sprijin financiar pentru finalizarea lucrărilor de construire a bisericii din comuna Chiojdeni

Lista PNL pentru Consiliul Local al Comunei Chiojdeni: Tănase Adrian, Micu Genovel, Dediu Lică, Chivoiu Ion, Macoveiu Petrică, Lal Constantin, Tănase Dănuţ, Dragomirescu Costel, Spătaru Elena, Serafim Florică, Iordache Mariana, Baciu Ionuţ, Dediu Constantin, Olteanu Dumitru.

Realizat de Motivus Media la comanda PNL Vrancea. CMF: 21240015

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.