Au sosit CAMPIONII MONDIALI! Echipa de robotică a fost întâmpinată la Aeroportul Otopeni de Dragoș Ciobotaru, omul care a colaborat cu elevii de la Cuza și a crezut în ei încă de acum 2 ani!

Echipa de robotică „AI Citizens” de la Colegiul Național ”Al. I. Cuza” din Focșani a sosit la București în urmă cu câteva minute, la câteva zile după ce a cucerit titlul de campioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică First Tech Challenge, care a avut loc în Statele Unite ale Americii, la Houston.

Delegația condusă de profesorii Tiberiu Oprea și Mihaela Oprea a fost așteptată la aeroport de zeci de vrânceni, elevi, profesori și oameni din administrația publică locală și județeană.

Nu a lipsit de la Otopeni primarul comunei Vizantea-Livezi, Dragoș Ciobotaru, cel care în urmă cu circa doi ani colabora îndeaproape cu echipa de robotică, echipă care a realizat macheta viitoarei stațiuni din zonă (foto, în galeria de mai jos). De altfel, primarul Ciobotaru, în prezent candidat la președinția Consiliului Județean Vrancea, i-a susținut și ulterior pe elevi, conștient fiind de valoarea și potențialul lor.

În urmă cu 2 ani am vizitat această frumoasă echipă pentru a începe un parteneriat pentru a promova viitoarea stațiune balneară de la Vizantea-Livezi! Am rămas impresionat de ce am văzut că fac acești copii, cu multă răbdare, cu multă perseverență, cu bucurii dar și cu dezamăgiri, mereu se pregătesc pentru competiții, mereu își pun timpul la dispoziția echipei și mereu speră că vor fi cei mai buni. Au participat la multe concursuri, au și pierdut, au și câștigat multe dintre ele, insa acum au reușit ceea ce nimeni nu credea vreodată, sunt CAMPIONI MONDIALI!”, scria Dragoș Ciobotaru pe pagina sa de FB, zilele trecute.

Și doamna Livia Marcu, profesoară la Colegiul Cuza, în prezent director al Casei Corpului Didactic, i-a întâmpinat pe elevi la Otopeni, felicitându-i pentru performanța extraordinară.

Reamintim că vicepreședintele CJ Vrancea, Ionel Cel-Mare, a propus zilele trecute ca profesorii Oprea să fie declarați cetățeni de onoare ai județului Vrancea. Administrația județeană a finanțat cu 70.000 de lei deplasarea în SUA a echipei de robotică.

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.