Surpriză (sau nu?) în mediul online și politic din Vrancea. Viceprimarul USR de Focșani, profesoara Alexandra Tătaru, pare că îl susține pe liberalul Dragoș Ciobotaru, candidat la CJ Vrancea. Alexandra a postat la Story o fotografie cu Dragoș Ciobotaru, în condițiile în care USR face parte din ADU (alături de PMP și Forța Dreptei). ADU Vrancea a anunțat că Ion Ștefan (FD) va fi candidatul ei la șefia CJ Vrancea, lucru cu care, se pare, că Alexandra Tătaru nu este de acord. Urmărim și revenim pe marginea subiectului. Fotografia a fost activă timp de 23 de ore, deci aparent nu a fost postată din greșeală. (A. I.)
Alexandra Tătaru: „Am toată stima pentru Dragoș Ciobotaru, candidatul PNL”
PS: Într-o reacție de ultimă oră (acum câteva minute, a se vedea a doua captură de mai jos), Alexandra Tătaru a venit cu precizări cum că ar fi vorba despre un fake, fără a dovedi însă acest lucru. Story-ul cu Dragoș Ciobotaru a fost văzut de sute de oameni, existând cel puțin 50 de martori că el a existat pe contul FB al Alexandrei Tătaru. Că a fost postat din greșeală sau nu, asta este altă discuție, deși să ții din greșeală la story 23 de ore o imagine cu cineva pare cam dubios.