Nicolae Ciucă: ”Ridicarea oficială a MCV este un real succes pentru România”

Președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ionel Ciucă, a declarat că este o ”adevărată onoare că, în timpul mandatului meu de premier, am reușit, printr-un efort comun – autorități, instituții din justiție și parteneri europeni – să finalizăm reformele esențiale pentru a definitiva recomandările MCV. Îl felicit pe ministrul liberal al Justiției de la acea vreme, Cătălin Predoiu, pentru contribuția adusă consolidării statului de drept și a independenței justiției. Toate eforturile României au fost recunoscute de partenerii noștri europeni și, astfel, putem marca astăzi acest moment istoric pentru democrația noastră”.

Eliminarea MCV reprezintă o etapă, nu momentul final, iar dincolo de reformele punctuale pe care le are România de realizat, e nevoie și de o nouă viziune cu privire la ”România – stat european”, se mai arată în mesajul transmis de liderul liberal.

Trebuie să facem trecerea de la reformele instituționale la reformele substanțiale. Cetățenii așteaptă ca drepturile să le fie protejate împotriva abuzurilor, ca accesul la justiție să fie facil și actul de justiție să fie accesibil, unitar și riguros, dar și ca justiția să funcționeze rapid și deciziile instanțelor să fie puse în aplicare cât mai rapid. Calitatea actului de justiție trebuie să devină prioritatea noastră de grad zero!”, a punctat președintele Senatului, Nicolae Ionel Ciucă.

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.