Duminică, 6 august 2023, la Muzeul Militar Național ,,Regele Ferdinand I”, Asociația Tineri pentru Educație și Cultură a omagiat pe Marele Voievod Mihai Viteazul, de la a cărui ucidere se împlinesc anul acesta 422 de ani.
Copiii, cu vârste între 8 și 14 ani, toți din județul Vrancea, au interpretat în mod artistic fragmente din documentele epocii, din scrisorile voievodului, precum și din operele scrise de Nicolae Bălcescu, respectiv Nicolae Iorga, referitor la Mihai Viteazul. Momentul final, plin de emoție a fost redarea de către copii a părții finale a Memoriului trimis de Mihai Viteazul, după 16 februarie 1601, de la Viena, calificat de Nicolae Iorga ca fiind ,,O istorie a lui Mihai Viteazul de el însuși” și în care voievodul enumeră eforturile sale imense, precum și suferințe trăite de el în toți anii de lupte purtate pentru apărarea creștinătății.
Ca un arc de jertfă peste timp, adolescenții și tinerii, au realizat, în partea a doua a evenimentului, un moment artistic despre implicarea unor poeți români în luptele crâncene duse pe fronturile Războiului de Reîntregire.
Evenimentul a fost susținut la Muzeul Militar Național din capitală, în cadrul proiectului Cultura română pentru copii, susținut sub egida Centrului de Excelență în Cultură și Civilizație Românească.
În data de 5 august, prin bunăvoința Ansamblului Folcloric Țara Vrancei, copiii și tinerii vrânceni au interpretat același moment literar-istoric, compus din cele două părți, și la Focșani, la Mausoleul Eroilor din Sud.
Prof. dr. Răzvan Săcrieru