Fenomenul șoferilor drogați la volan ia amploare. Ce fac, concret, autoritățile pentru a stopa traficul și consumul de droguri în Vrancea?

La data de 13 aprilie 2023, ora 19.16, un bărbat a fost depistat în timp ce conducea peste limita maximă admisă în localitate un autoturism, pe DN2 E85, în localitatea Pufești, din direcția municipiul Focșani către municipiul Adjud.

În momentul legitimării, conducătorul auto a prezentat documentele autoturismului, pașaportul de trecere a frontierei, precum și un permis de conducere, emis de către autoritățile din S.U.A., fără a deține însă și permis internațional de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

La data de 13 aprilie 2023, în jurul orei 22.59, polițiștii Biroului Rutier Focșani au identificat un tânăr, în vârstă de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Republicii, din municipiul Focșani, sub influența substanțelor psihoactive, fapt rezultat în urma efectuării unui test cu aparatul Drugtest, care a indicat pozitiv pentru consumul de Opiates.

Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea despistării în organism a substanțelor psihoactive.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 15 aprilie 2023, ora 01.15, polițiștii Secției de Poliție Rurală Gugești au identificat în trafic, pe raza comunei Dumbrăveni, un bărbat, în vârstă de 26 de ani, care conducea un autoturism sub influența alcoolului.

În urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal privind infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

La data de 15 aprilie 2023, ora 02.30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Panciu, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DJ 205E, în comuna Țifești, au oprit în trafic un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 34 de ani.

Întrucât, conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0.94 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul nu este înmatriculat, plăcuțele de înmatriculare aparținând unui alt autoturism.

Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare”.

La data de 15 aprilie 2023, ora 16.15, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Panciu au depistat în trafic, pe raza comunei Străoane, un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 26 de ani, iar în urma efectuării unui test preliminar la o unitate medicală, a rezultat valoarea pozitivă la substanța THC (cannabis).

Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

La data de 16 aprilie 2023, ora 03.46, polițiștii Secției de Poliție Rurală Cotești au depistat în trafic, pe raza comunei Popești, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 24 de ani, iar în urma verificărilor efectuate au constatat faptul că acesta nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie auto.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

La data de 16 aprilie 2023, ora 20.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud au identificat un bărbat, în vârstă de 55 de ani, în timp ce conducea pe DN2 E85 un autoturism, cu viteza de 144 km/h pe un sector de drum cu limitare de viteza la 70 km/h, având o alcoolemie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul respirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal.

La data de 17 aprilie 2023, în jurul orei 16.10, polițiștii Biroului Rutier Focșani au oprit pentru control un autoturism, condus de o femeie, în vârstă de 34 de ani, iar în urma testării acesteia cu aparatul Drugtest, a rezultat valoarea pozitivă la rubrica THC.

Ulterior, conducătoarea auto a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Informații primite de la IPJ Vrancea

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.