Deținuții au fost duși să le vorbească liceenilor despre experiența din închisoare! Un proiect care poate avea efecte benefice, în locul campaniilor de genul: afișe, pliante și alte vorbe (îndemnuri) „goale”.

Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, a anunțat că a răspuns invitației lansată de Penitenciarul Focșani și Liceul Teoretic „Ioan Slavici” Panciu, participând la o activitate în cadrul Proiectului interinstițutional „E bine să fii liber”.

În cadrul activității care s-a desfășurat pe 5 aprilie a.c., polițiștii de prevenire, alături de cei de poliție penitenciară, specialiști din cadrul Centrului de Evaluare și Consiliere Antidrog Vrancea, un profesor al Școlii Postliceale Sanitare „Vasile Alexandri” Focșani dar și trei persoane private de libertate au dezbătut cu elevi și profesori ai liceului teme precum : “Ce sunt drogurile, aspecte legislative, substanţele noi psihoactive, factori de risc şi de protecţie, traficul și consumul de droguri, traficul de persoane în legătură sau nu cu fenomenul consumului/ utilizarea de substanțe psihoactive”.

Activitatea a vizat conștientizarea riscurilor privind traficul și consumul de substanțe psihoactive care provoacă dependență, prin împărtășirea experiențelor negative prin care au trecut persoanele private de libertate prezente la activitate.

Elevii au participat la discuții, au răspuns și au adresat, la rândul lor, întrebări celor trei persoane private de libertate prezente la dezbatere, despre capcanele consumului de droguri, consecințele fizice și emoționale, cât și despre consecințele legale suportate.

Împărtășirea acestor experiențe negative a ajutat elevii în a conștientiza mai mult riscurile la care s-ar putea supune aflându-se în prezența unor anturaje nepotrivite, cât și în a conștientiza importanța solicitării de ajutor specializat ori de câte ori se confruntă cu situații problematice.

Puterea exemplului personal a fost de impact pentru elevii prezenți la activitate și, deopotrivă, apreciată de cadrele didactice prezente.

Citește și:   18,6 milioane de lei date Vrancei de către Guvernul României

Aflând poveștile celor 3 deținuți, tinerii vor fi mai atenți la cei cu care interacționează și pot evita să devină victime sau chiar complici ai celor care nu respectă legea.

De asemenea, prin tema abordată în cadrul activității subliniem importanţa cooperării între instituţiile din domeniul sănătăţii şi justiţiei. Un răspuns eficient la problema drogurilor are nevoie de colaborarea strânsă între poliție, justiţie, sănătate şi serviciile sociale , pentru a oferi soluţii integrate, în acord cu respectarea drepturilor omului și a convenţiilor internaţionale.

Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, Administrația Penitenciarului Focșani și ceilalți parteneri instituționali își exprimă convingerea că împreună pot contribui la prevenirea criminalității, delincvenţei şi a recidivei în rândul minorilor şi tinerilor precum și la facilitarea reintegrării sociale a persoanelor private de libertate.

PUBLICITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.