Ieri, 30 martie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au acționat pe principalele drumuri din județ, pentru prevenirea accidentelor rutiere și a consecințelor acestora, determinate de nerespectarea regimului legal de viteză, a regulilor privind depășirea, conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau ignorarea altor reguli rutiere.
La activitățile desfășurate au participat polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră și ordine publică, cu atribuții pe linie de poliție rutieră, fiind utilizate aparate radar tip pistol – TRUCAM și aparate radar montate pe autospeciale.
În timpul acțiunii, au fost legitimate și verificate peste 150 de persoane, fiind controlate 110 autovehicule. Pentru abaterile constatate au fost aplicate peste 130 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 54.000 de lei. Totodată, au fost retrase 9 certificate de înmatriculare și reținute 9 permise de conducere, 6 dintre acestea pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Depistat la volan cu viteza de 125 km/h în localitate
În cursul zilei de ieri, 30 martie a.c., ora 15.30, polițiștii rutieri au depistat un bărbat, de 41 de ani, din orașul Otopeni, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 2 E 85, în localitatea Pufești, acesta fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 125 km/h în localitate.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1305 lei, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile.
Prin acțiunile noastre, încercăm să determinăm conducătorii auto să conștientizeze riscul la care se expun dacă depășesc limita de viteză impusă, dacă ignoră regulile de circulație și dacă au atitudini agresive sau teribiliste în conducerea autovehiculului.