Proiecții de film la Mausoleul Eroilor din Focșani (Sud), un eveniment organizat de CJ Vrancea prin Muzeul Vrancei

Consiliul Județean Vrancea, prin Muzeul Vrancei, va derula la Mausoleul Eroilor din cartierul Focșani Sud, în perioada 2-13 august, proiectul „La început au fost ei, Eroii”, prin care se urmărește promovarea istoriei, punerea în valoare a memorialului ridicat între 1925-1940 și o mai bună relaționare a instituției muzeale cu comunitatea în mijlocul căreia își desfășoară activitatea. Cei mai mulți dintre cei care locuiesc în cartierul Focșani Sud nu-și imaginează că acum un secol acest spațiu era un câmp, iar teritoriul unde se află astăzi cartierul se găsea în afara localității. Singurele construcții era clădirile unităților militare, situate în apropiere, însă pe teritoriul pe care a fost construit Mausoleul nu se aflau construcții.

Luptele care au avut loc în timpul Primului Război Mondial (1916-1918) la Focșani și împrejurimi s-au soldat cu mii de morți din rândul tuturor părților aflate în conflict, înhumați în grabă în diferite cimitire parohiale, în curțile bisericilor și în gropi comune. După război, germanii au construit Cimitirul german de lângă Biserica „Sf. Mina”, iar noi, românii, Mausoleul Eroilor din cartierul Focșani Sud. Începând cu 1931, eroii îngropați în diferite locuri din Focșani și localitățile vecine au fost reînhumați în criptele Mausoleului din Focșani, la acea data singura construcție din acel perimetru.

„La început au fost ei, Eroii”, vrea să spună că istoria cartierului a început cu Mausoleul Eroilor și cetățenii care locuiesc acest cartier au dreptul să-și cunoască istoria. Așa s-a născut ideea proiectului, prin care cetățenii sunt invitați pe 2, 5, 9 și 13 august, de la ora 21, la tot atâtea proiecții cinematografice, precedate de un scurt-metraj cu istoria Mausoleulului. Pe de altă parte, Mausoleul este înconjurat de un parc generos, pe care cetățenii îl au la dispoziție pentru recreere, nu însă pentru distracții, nici pistă pentru ciclism, deoarece este un parc în mijlocul căruia se află criptele cu osemintele eroilor. Vă așteptăm să aflați povestea Mausoleului Eroilor din Focșani Sud și a cartierului născut în jurul acestui memorial

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.