Aseară, în jurul orei 18:30, polițiștii Biroului Rutier Focșani au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, o persoană de sex masculin a fost acroșată de un autoturism pe strada Antrepozite din municipiul Focșani.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că pietonul, un bărbat în vârstă de 60 de ani, din comuna Dumitrești, în timp ce s-ar fi deplasat pe partea carosabilă, a fost acroșat de un autoturism condus de o femeie, de 36 de ani.
Ambii participanți la trafic implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Victima a fost preluată de ambulanță și transportată la Spitalul Județean Focșani. Din nefericire, în cursul acestei dimineți bărbatul de 60 de ani a decedat. Cercetările sunt continuate în acest caz în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Comunicat emis de Biroul de Presă al IPJ Vrancea