Acțiune a polițiștilor din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor

În perioada 01 – 02 septembrie, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Nănești au desfășurat o acțiune pe raza comunei Vulturu, pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale reglementate și sancționate de cadrul legislativ în vigoare privind protecția animalelor, cu accent pe respectarea O.U.G. nr. 55/2002 referitoare la regimul câinilor periculoși.

Cu această ocazie, au fost verificate 48 de locații și deținători de astfel de animale aflați în evidențele poliției, fiind identificate și noi persoane care au în proprietate câini din rasele periculoase.

În cadrul acțiunii au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2000 lei și au fost efectuate activități de informare a populației, prin distribuirea de flyere ce conțin obligațiile proprietarilor de câini periculoși.

Reamintim cu această ocazie o serie de obligații ce le revin persoanelor ce dețin deja sau intenționează să achiziționeze astfel de animale :

Condiții de îndeplinit pentru a deține câini din rase periculoase sau agresive:

– vârstă minimă de 18 ani;

– capacitate deplină de exercițiu;

– să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni contra persoanei;

– să înregistreze câinii din rase periculoase sau agresive (Pit Bull, Boerbull, Bandog, American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brasiliero, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso și metișii lor) la ASOCIAȚIA CHINOLOGICĂ ROMÂNĂ și să depună la

sediul poliției în a cărei raza este situat imobilul în care este deținut câinele o fotocopie a adeverinței eliberate de această asociație, precum şi o declaraţie pe propria răspundere cuprinzând următoarele date:

a) numărul de identificare al câinelui, aplicat prin tatuare sau microcip;
b) efectuarea vaccinării antirabice şi a rapelurilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
c) efectuarea sterilizării câinilor;
d) existenţa unei asigurări de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de câinii .
– să inscripționeze în mod vizibil la intrarea în imobil avertismentul ,,CÂINE PERICULOS” sau, după caz, ,,CÂINE AGRESIV” printr-o placuță de 15-25 cm;
– să țină câinii din rasele de mai sus în lesă și cu botniță atunci când sunt pe domeniul public (câinii din rasele Pit Bull, Boerbull și Bandog au accesul interzis în localurile publice, mijloacele de transport în comun precum și în alte locuri publice, cu excepția drumurilor publice și a căilor de acces către acestea);

ATENȚIE! NERESPECTAREA CELOR PREZENTATE POATE ATRAGE RĂSPUNDEREA CONTRAVENȚIONALĂ SAU PENALĂ

În cazul unei sesizări, procedura legală este aceeași ca și în celelalte situații:

– prin plângere, formulată în scris sau verbal
– direct ori telefonic, la sediul unităților de poliție
– sesizare din oficiu
– apel telefonic prin SNUAU 112.

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.