Astăzi a început Festivalul de Teatru Tânăr “Ora de Teatru”, ediția a III-a, organizat de Asociația Protha din Panciu, în parteneriat cu Universitatea de Arte Tg. Mureș și susținut de Consiliul Județean Vrancea, în calitate de finanțator.
La conferința de lansare a festivalului, care a avut loc la sediul CJ Vrancea, au participat Cătălin Sfîrloagă (Asociația Protha, coordonator proiect), prof. univ. dr. Daniela Lemnaru (Universitatea de Arte Târgu Mureș), regizorul Gheorghe Balint, Lavinia Budescu (psiholog DGASPC Vrancea), voluntari și membri ai Trupei de Teatru Protha Panciu.
Festivalul are loc în perioada 2-5 septembrie 2021, în șase localități din județul Vrancea (Focșani, Odobești, Panciu, Pufești, Soveja și Vidra) și va oferi participanților și spectatorilor ateliere de teatru, spectacole de teatru, un colocviu vocațional, întâlniri cu personalități din domeniul cultural și un concert de muzică.
Ediția din acest an a proiectului de educație și terapie prin teatru îi va aduce împreună pe elevii de gimnaziu, copiii cu autism, elevii cu deficiențe de auz și vorbire, elevii instituționalizați, liceenii și studenții la teatru, din județul Vrancea și alte localități din țară.
”În calitate de președinte al Consiliului Județean Vrancea, voi susține permanent acțiunile educative, culturale, performanța și proiectele dedicate tinerilor. Sunt convins că Festivalul de Teatru Tânăr va fi o ediție de succes, la fel cum au fost și cele anterioare”, a fost mesajul președintelui CJ Vrancea, Cătălin Toma.
Vă invităm la activitățile din cadrul festivalului! Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile.
Joi, 2 septembrie 2021
Ora 09.00 – 12.00 – ateliere de teatru (Focșani / Panciu / Odobești / Vidra / Pufești / Soveja)
Ora 14.00 -15.00 – “Creațiune” – Genesis Cluj Napoca (Ateneul Popular ”Mr Gh. Pastia” Focșani)
Ora 15.30 – 16.30 – “Hansel și Gretel” – Artis Piatra Neamt (Ateneul Popular “Mr. Gh. Pastia” Focșani)
Ora 17.00 – 18.00 – “Cine sunt” – Ludicii Braila (Ateneul Popular “Mr. Gh. Pastia” Focșani)
Ora 18.45 – 20.30 – “La ceas de seară” Invitat: Cristi Iacob (Cinema Balada Focsani)
Vineri, 3 septembrie 2021
Ora 09.00-12.00 – ateliere de teatru (Focșani / Panciu / Odobești / Vidra / Pufești / Soveja)
Ora 14.00 – 15.00 – “Fluturi sunt liberi” de Leonard Gershe – Gong Roman (Ateneul Popular “Mr. Ghe. Pastia” Focșani)
Ora 15.30 – 16.30 – “Nefericirile fericitului Augustin” după Fericitul Augustin – Antic Katharsis Botosani (Ateneul Popular “Mr. Ghe. Pastia” Focșani)
Ora 17.00-18.00 – “Avioane de hârtie” de Elise Wilk – Calea Ferată Constanța (Ateneul Popular “Mr. Ghe. Pastia” Focșani)
Sâmbătă, 4 septembrie 2021
Ora 09.00 – 12.00 – ateliere de teatru (Focșani )
Ora 14.00 – 15.00 – “Maison Tuvache” de Jean Teule – Trupa Chaplin București (Ateneul Popular “Mr. Ghe. Pastia” Focșani)
Ora 15,30 – 16,30 – “Zidul” (text colectiv) – Trupa Ștefan Iordache București (Ateneul Popular “Mr. Ghe. Pastia” Focșani)
Ora 17.00 – 18.00 – “Fluturi sunt liberi” de Leonard Gershe – Trupa de Teatru Birlic Fălticeni (Ateneul Popular ”Mr. Ghe. Pastia” Focșani)
Ora 18.15 – 19.15 – “Întoarcerea de acasă” de Ștefan Caraman, regia Dana Lemnaru, Universitatea de Arte din Târgu Mureș (Ateneul Popular “Mr. Ghe. Pastia” Focșani)
Ora 19.30 – 20.30 – Impro Show – Funkers, Universitatea de Arte din Târgu Mureș (Piața Unirii)
Duminică, 5 septembrie 2021
Ora 11.00 – 13.00 – Gânduri despre și pentru teatru – prof. univ. dr. Oana Leahu (Teatrul “Mr. Ghe. Pastia” Focșani)
Ora 16.00 – 17.00 – “Iona” de Marin Sorescu – Teatrul Dramaturgilor București, regia: Victor Ion Frunză (Teatrul “Mr. Gh. Pastia” Focșani)
Ora 17.30 – 18,30 – “Una cassa del tesoro” – Trupa Les Chobeaux Cluj Napoca (Piațeta Teatrului)
Ora 18.30 – 20.00 – Gala de premiere, Concert muzică – Radu Fărcane și Luis Butuza (Piațeta Teatrului)
Vă așteptăm!
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea