Rectorul Universității din București, din nou la Focșani

O nouă întâlnire între rectorul Universității din București, prov. univ. dr. Marian Preda, și autoritățile județene a avut loc astăzi la Focșani. Gazde au fost președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma, și ministrul lucrărilor publice, Ion Ștefan, iar împreună cu rectorul universității au vizitat din nou sediul fostei prefecturi, în perspectiva posibilității ca prestigioasa instituţie de învăţământ superior să se extindă cu specializări noi în municipiu. Discuțiile au avut loc  și în luna septembrie a acestui an, urmând ca, de anul următor, pe lângă filiala Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, să funcţioneze, în acum deja cocheta clădire, şi Facultatea de Administraţie şi Afaceri. Fapt care denotă că „educația este prioritatea noastră”, după cum declara președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma. Intenție cu mari șanse de concretizare, întrucât forurile universității s-au declarat încântate de sediul pus la dispoziție de autoritățile vrâncene. Universitatea din Bucureşti a decis deja în forurile noastre, în Consiliul de Administraţie şi în Consiliul Facultăţii de Administraţie şi Afaceri, să avem încă de anul viitor, de la 1 octombrie 2021, studenţi admişi la Administrarea Afacerilor. Pe viitor, vom înfiinţa încă una-două filiale ale Universităţii din Bucureşti şi încă una-două specializări care să ajute tinerii din Focşani care au job-uri pe plan local, care au afaceri pe plan local, să rămână aici dacă nu-şi permit să meargă la Bucureşti, la universitatea noastră sau în alte centre universitare”, declara în luna septembrie Marian Preda.

Secvențe video din vizita efectuată de rectorul Universității din București la Focșani: https://www.facebook.com/CatalinTomaVrancea/videos/1037798180056943/

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.