Programul unităților de învățământ din Biliești a fost prelungit pentru a veni în sprijinul părinților ce sunt la serviciu

Grădinița va avea program prelungit, iar la școală a fost înființat un after-school.

Copiii din comuna Biliești, dar și elevii Școlii Gimnaziale vor avea o surpriză la început de an școlar. Administrația locală a reușit să modernizeze unitățile de învățământ de pe raza localității. Mai mult, la inițiativa autorităților locale programul ambelor unități de învățământ a fost prelungit, venind astfel în sprijinul părinților aflați la serviciu. Astfel, Grădinița cu Program normal a fost transformată în Grădiniță cu Program Prelungit. Copiii vor veni de dimineață și vor sta cu educatoarele până după-amiază, la orele 16.00. În acest sens, grădinița a fost dotată cu pătuțuri pentru ca prichindeii să se poată odihni după ce servesc prânzul. Sunt 11 paturi rabatabile, desfăcute doar în momentul în care copiii vor merge la somn. Pentru a respecta măsurile impuse de autorități, paturile vor fi desfăcute astfel încât să fie păstrată distanța recomandată. De asemenea, grădinița a fost dotată cu mobilier nou. Inclusiv lenjeria de pat se asortează cu mobilierul. Și pentru elevii de la școală, administrația locală a găsit soluții astfel încât părinții să nu stea cu grijă. A fost înființat un after-school. Localitatea Biliești se află în zona verde din punct de vedere epidemiologic, astfel că școala va începe normal luni, 14 septembrie.

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.