Prima zi a turului ghidat ”Descoperă Focșaniul” a avut loc vineri, 3 iulie 2020, în prezența reprezentanților mass-media locală dar și a focșănenilor interesați să afle informațiile furnizate de ghidul Florin Daniel Sima, voluntar în cadrul proiectului.
Având în vedere Hotărârea Guvernului României nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, turul a fost organizat ținând cont de necesitatea respectării prevederilor legale.
Turul ghidat a pornit de la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Focșani, a oprit la Borna de Hotar, Monumentul Unirii din Piața Unirii și Ateneul Popular ”Maior Gh. Pastia”. La Prefectura Veche participanții la turul ghidat au avut parte de prima surpriză – clădirea a putut fi vizitată iar în interior se aflau doi jandarmi în ținute de gală, în misiune de reprezentare a Inspectoratului Județean pentru Jandarmi Vrancea. De asemenea, la Teatrul Municipal Focșani vizitatorii au avut parte de aceeași surpriză.
”Turul a continuat cu trecerea în revistă a Muzeului Unirii și s-a finalizat la Biserica Stamatinești. ”Descoperă Focșaniul” este un eveniment organizat în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Focșani și va continua pe tot parcursul week-endului (sâmbătă-duminică) dar și vineri, 10 iulie 2020. Deplasarea se face în grupuri de 6 persoane, iar vizitele interioare se desfășoară cu maxim 20 persoane”, se arată într-un comunicat al Primăriei Focșani.