Medicul cardiolog Mitel Burcă, de la Spitalul Județean Focșani, i-a jignit astăzi pe toți medicii care lucrează în mediul rural, dar și pe cei care au profesat mai întâi ”la țară” și apoi au ajuns ”la oraș”. Într-o declarație dată ”Scânteii PSD”, el a afirmat: ”Nu e ușor nici pentru noi să vină un medic stomatolog de la țară să conducă un spital județean”.
Întrebare pentru medicul Burcă: ”Nu v-a deranjat când la conducerea Spitalului Județean a fost instalat un hoț de conserve condamnat penal, în persoana lui Mîndrilă? (foto stânga)” Constantin Mîndrilă a furat din conservele sinistraților de la inundații în urmă cu mai mulți ani și s-a ales cu o condamnare penală definitivă, puțin lipsind să nu facă pușcărie (a primit cu suspendare).
Trebuie spus că Ministerul Sănătății a încercat să numească la conducerea spitalului, în locul lui Mîndrilă, mai mulți medici chiar din interiorul Spitalului Județean, dar aceștia au refuzat să ocupe funcția de manager interimar, din motive personale. Ulterior, a fost aleasă varianta medicului stomatolog Elena Codruța Neagu, jignită acum de medicul Mitel Burcă. Elena Neagu nu este verișoara prefectului Gheorghiță Berbece, așa cum s-a vechiculat în presă în ultimele săptămâni.
Totodată, domnul doctor Burcă ar trebuis să știe că în istoria acestei țări foarte multe persoane competente au provenit din mediul rural, indiferent de domeniu, astfel că declarația medicului Burcă este totală deplasată.
Declarația lui Mitel Burcă vine în contextul în care 5 medici de la Spitalul Județean au anunțat fie că ies la pensie, fie că nu mai vor să fie șefi de secție. În afara lui Mitel Burcă (nu mai vrea să fie șef de secție, fuge la greu cum s-ar spune… având în vedere că s-a văitat că situația de la spital este mai dificilă în această perioadă), apropiat al medicului Ochean (consilier județean PSD), mai este vorba despre Mariana Miron (consilier local PSD și cumătra doctorului Ochean), Ludmila Munteanu (nu mai vrea să conducă secția de Chirurgie Pediatrică), Cristina Filip (șefa secției Radiologie) și Beatrice Ioanițescu (șefa secției Gastroenterologie). (Cristian PAVEL)