Accident mortal pe DN 2 – E 85, la intersecția spre Slobozia Bradului!

Astăzi, în jurul orei 08.44, un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din județul Buzău, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2 E85, din direcția Rm. Sărat către Focșani, a evitat impactul față – spate cu un autoturism care circula în fața sa și care intenționa schimbarea direcției de deplasare către stânga, pentru a pătrunde pe DC 184 (către comuna Slobozia Bradului), moment în care a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă prin dreapta, după care a revenit pe partea carosabilă, a pătruns pe contrasens, ieșind în șanțul din partea stângă și apoi răsturnându-se.
În timpul rostogolirii, pasagerul din stânga – spate, în vârstă de 38 de ani, a fost proiectat în afara autoturismului, rezultând decesul acestuia. De asemenea, în urma impactului a rezultat rănirea ușoară a altor doi pasageri, ambii din județul Buzău, care au fost transportați cu ambulanța la spital, pentru investigații medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Informare primită de la IPJ Vrancea

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.