FOTO: Mîndrilă, alături de Oprișan, Dăncilă și Pintea, aflați într-o vizită electorală la Spitalul Județean.
În urmă cu trei luni, în plină ședință a Consiliului Județean Vrancea, managerul Spitalului Județean, Constantin Mîndrilă, se lăuda singur spunând în ce situație minunată a adus unitatea pe care o conduce, după anii petrecuți ca șef. Iată că astăzi, unul dintre medicii de la spital, ortopedul Laurențiu Taban (foto stânga jos), a avut curajul (sau poate a fost rugat de Mîndrilă) să iasă public și să recunoască starea dezastruoasă în care se găsește Spitalul Județean:
„Suntem sinceri în a recunoaște că nu avem resurse suficiente pentru a gestiona această furtună și nici experiența în timp de criză, dar vom sta în linia întâi, în picioare, cât putem. Vă rugăm să ne sprijiniti, avem nevoie de ajutorul vostru! Suntem deschiși către orice formă de ajutor, însemnând donații de materiale sanitare (măști medicale, combinezoane medicale, vizete, ochelari, biocide etc) sau bani pentru a le putea achiziționa. În aceste momente și în cele ce vor veni solidaritatea va fi determinantă pentru noi toți”, a afirmat medicul, în calitate de președinte al Asociației Sf. Pantelimon.
Acesta a precizat și care este contul în care se pot depune bani pentru susținerea spitalului:
RO92RZBR0000 0600 1679 1959 – banca Raiffeisen CUI 33213390
Dr. Laurențiu Taban, Președinte al Asociației „Sf Pantelimon” Focșani, Tel: 0744669295.
Gestul sincer al medicului Taban trebuie apreciat și, evident, toți cei care doresc pot să contribuie la susținerea spitalului, pentru că se așteaptă internări de pacienți cu noul coronavirus.
Ceea ce deranjează este faptul că managerul Mîndrilă n-a avut curajul să iasă el public să recunoască starea dificilă în care se află spitalul, dar și faptul că deși nu are încă niciun internat cu noul coronavirus a ajuns în situația să nu dispună de rezerve de măști, combinezoane, ochelari etc. Nici nu vrem să ne gândim ce se va întâmpla în spital când va fi necesară internarea celor bolnavi!
Ce-a păzit Mîndrilă în ultimele 3 luni, ca manager, de s-a ajuns într-o astfel de situație? Și-a păzit POSTUL de manager!
Într-o declarație oferită Agerpres, managerul Mîndrilă a încercat să inducă ideea că nu se găsesc pe piață echipamente de protecție, combinezoane, măști etc. Cine l-a reținut pe preferatul lui Oprișan să rezolve aceste probleme încă de acum 2 – 3 luni? De ce nu s-a prezentat la convocările făcute de membrii Consiliului de Administrație la finele lunii ianuarie, dar și în februarie, nepunând la dispoziția celor care au solicitat o serie de documente ce vizau activitatea spitalului?
„Cea mai mare problemă a noastră este că nu găsim pe piaţă aceste echipamente de protecţie, combinezoane şi măşti. Încercăm de o lună şi jumătate să ne aprovizionăm. La corturile de triaj aceste echipamente de protecţie se schimbă după fiecare triaj sau la un anumit interval de timp. Pe unde am mai găsit, noi le-am achiziţionat în regim de urgenţă. Mai avem promisiunea de la producători cu care avem contractele încheiate de ani de zile şi pentru dezinfectant de mâini, care se termină foarte repede„, a spus Mândrilă astăzi pentru Agerpres.
Ediție de Vrancea a transmis Spitalului Județean mai multe întrebări legate de o serie de chestiuni ce țin de situația actuală cu COVID-19, însă nu a primit răspuns până acum, deși, fiind o situație de criză, soția managerului, Alina Cozma (purtător de cuvânt), ar trebui să răspundă mai repede solicitărilor presei, nu să se prevaleze de cele 10 zile prevăzute în legislație! (Cristi IRIMIA)