VIDEO: USR Vrancea îi face jocurile lui Oprișan! Oficialii USR-iști au refuzat invitația PNL de a purta discuții pentru coalizarea forțelor împotriva baronului! Ce spunea Dan Nichita, vicepreședinte USR, în 2019: ”În 2008, s-a ratat îndepărtarea PSD de la putere din cauza unor orgolii personale sau, cine știe, interese de culise…!”

Sâmbătă, 29 februarie, conducerea PNL Vrancea a purtat negocieri cu reprezentanții PMP, PLUS și PNȚCD pentru a forma o coaliție care să învingă PSD-ul la alegerile din iunie 2020. Singura formațiune politică din Vrancea care a refuzat invitația la dialog a fost USR-ul condus de Mihăiță Lepădatu (președinte) și Dan Nichita (vicepreședinte, foto dreapta sus), motivul fiind unul de râsul curcilor: invitația la dialog a venit telefonic, nu prin e-mail!

USR Vrancea face astfel, cu intenție sau fără, jocurile PSD-ului și pe cele ale lui Marian Oprișan, pe care l-au criticat, se pare, doar de ochii lumii. Când este vorba de fapte, USR se scuză penibil în loc să caute soluții comune anti-PSD în județul Vrancea.

Pe 5 noiembrie 2019, Dan Nichita, vicepreședinte USR Vrancea, afirma că îndepărtarea PSD Vrancea de la putere s-a ratat timp de 30 de ani din cauza unor orgolii și interese personale ale unora din zona dreptei politice. Iată declarațiile făcute de Nichita pe 5 noiembrie 2019 (video mai jos):

Există o dorință reală în cadrul USR de a găsi acele căi de comunicare, poate chiar de alianță cu PNL, pentru îndepărtarea administrației PSD care este de 30 de ani. Întotdeauna a câștigat PSD-ul alegerile locale din cauza unor neîncrederi ale adversarilor politici

Întrebare pentru Dan Nichita: ”Cum vorbești de comunicare când tu refuzi să vii la discuții?? Se numește asta ipocrizie?

Aș vrea pe termen mai lung să se poată creiona o colaborare sau chiar alianță politică prin care PSD să fie trimis în opoziție după 30 de ani. În 2008 s-a ratat asta din cauza unor orgolii personale sau, cine știe, interese de culise…

Întrebare pentru Dan Nichita: ”USR Vrancea nu a venit să dialogheze cu PNL din cauza unor orgolii personale sau din cauza unor interese de culise pe care le are cu Marian Oprișan și cu PSD?

USR a beneficiat anul trecut de corturi de semnături/campanie instalate în Focșani (în cartierul Sud, dar și la Gară), cu acceptul administrației PSD, semn că între USR și PSD există o simpatie locală pe care unii membri USR au negat-o cu vehemență în 2019. Acum, când au ocazia să facă o alianță anti-PSD, USR-iștii conduși de Lepădatu și Nichita își dau arama pe față și refuză să participe la dialog.

USR Vrancea a trecut recent printr-un mare scandal, vicepreședintele Dan Gabriel Nichita fiind acuzat de Valentin Calciu (fost membru activ al USR) că a fost la originea unor sesizări mincinoase la adresa sa: ”Dan Nichita este nimeni altul decât cel ce a fost membru în Guvernul PSD Grindeanu și a altor 7 guverne și 4 partide. A făcut un raport mincinos la adresa mea și am ajuns să fiu suspendat din USR fiind acuzat că am mâncat mici îmbrăcat fiind cu tricoul lui Barna și că am publicat poze porno de la botezul fetiței mele. Vă dați seama ce aberații!

Ultima întrebare (deocamdată) pentru Dan Nichita: ”Este adevărat că ați fost membru în Guvernele PSD? Ce funcții ați deținut mai exact? Nu ne obosim acum să căutăm în declarațiile de avere. Vă dăm posibilitatea să fiți sincer și să spuneți singur aceste lucruri!” (Cristian PAVEL)

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.