În anul 1927, Episcopul de la acea vreme al eparhiei Buzăului, Preasfințitul Ghenadie Niculescu, a hotărât înființarea formei asociative a femeilor ortodoxe din Episcopia Buzăului. Conform acestei hotărâri, Episcopul și-a pus semnătura pe actul de înființare al persoanei juridice Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române (SONFR) – Filiala Buzău, ca parte integrantă din Episcopia Buzăului, distinctă și independentă, din punct de vedere administrativ, de structura centrală cu aceeași denumire care avea sediul în București, aceasta fiind parte componentă a Mitropoliei Ungrovlahiei din acea vreme (actuala Arhiepiscopie a Bucureștilor), astfel cum era prevăzut în art. 3 din Statutul ei de înființare, din 1910.
Fiind persoana morala de sine-stătătoare, așa cum este menționat în certificatul de grefă emis de Tribunalul Buzău în 1927, Filiala Buzău a SONFR a realizat, prin doamnele de atunci din Buzău și Vrancea, activități extraordinare pentru comunitate: școli, grădinițe și chiar un Liceu Ortodox de fete. Toate activitățile s-au desfășurat în imobilele doamnelor din această zonă, fie cumpărate sau donate de ele, fie puse la dispoziție, prin sprijinul Bisericii locale, activitățile fiind în mod specific centrate pe acțiunile comitetelor parohiale de femei.
Jertfa acestor femei a fost cu adevărat impresionantă, ele fiind adevărate modele, din păcate prea puțin urmate astăzi. Este adevărat că și în celalalte eparhii, se încerca realizarea aceleiași misiuni, în condițiile în care, la nivelul Arhiepiscopiei Bucureștilor, își începuse activitatea Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române, înființată în 1910 de Principesa Alexandrina Cantacuzino și aflată, încă de la înființare, sub ascultarea și președinția de onoare a Mitropolitului primat de la București, iar, din 1925 – odată cu ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie – „sub președinția de onoare a Patriarhului României și (în provincie) a Mitropoliților: Moldovei și Sucevei, Ardealului, Bucovinei și Basarabiei”
Este trist că, astăzi, Biserica se confruntă inclusiv cu încercarea de confiscare a acestei jertfe. Astfel, deși BOR a avut toată deschiderea spre reactivarea acestei asociații, iar Sfântul Sinod a aprobat în anul 1990 actele constitutive aferente acestei reînființări (aprobarea Sfântului Sinod fiind parte din documentația depusă de „Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe Române” în vederea dobândirii personalității juridice), ulterior, conducerea care s-a succedat, mai precis persoanele care, de câțiva ani, compun actuala conducere a SNFOR s-au rupt de BOR și au început nu doar proferarea de jigniri în spațiul public împotriva acesteia, dar și acțiuni de spoliere a bunurilor cumpărate cu jertfă de Biserică și femeile ortodoxe din trecut, naționalizate de statul comunist de la cultul religios ortodox, în 1948, și retrocedate după anul 2000, în baza principiului simetriei actelor juridice, aceluiași cult religios, pentru că doar centrele eparhiale aveau, potrivit legii, calitatea procesuală să solicite retrocedarea, având în vedere că atât SONFR înființată în 1910 la București, cât și forma asociativă similară din Buzău, înființată în 1927 – la fel ca alte entități înființate de Biserică – erau parte din cultul religios ortodox. În acest sens, prin Decretul lege nr. 176/1948, regimul comunist a preluat de la SONFR – Filiala Buzău, care era parte integrantă din Episcopia Buzăului, patru clădiri, în care se desfășurau activități cultural-educaționale.
De altfel, strict cu privire la imobile, relevant nu este doar faptul că Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei este aceea căreia i-a fost juridic admisă cererea de retrocedare acum 17 ani, că doar ea a întreținut cele două imobile redobândite legal, că a făcut un act de dreptate, redându-le astăzi destinației de servire a scopurilor sociale în comunitate, după ce a investit pentru renovarea lor suma de 2.500.000 lei, dar și că, inclusiv la momentul inițial, ele au fost cumpărate din banii femeilor ortodoxe din Buzău, cu sprijinul Episcopiei Buzăului, care înființase persoana morala a SONFR – Filiala Buzău, distinctă de entitatea centrală a SONFR din București.
Cu toate acestea, există în prezent femei (cel puțin una, în persoana celei care se recomandă actualmente președinta SNFOR din București), ale căror interese sunt exclusiv individuale, străine de jertfa femeilor ortodoxe din trecut și care nu au drept scop decât împiedicarea (prin nenumărate somații, plângeri penale, amenințări peste amenințări) activităților de astăzi ale femeilor ortodoxe din eparhia Buzăului și Vrancei, constituite în Asociația Femeilor Ortodoxe – Arhiepiscopia Buzăului si Vrancei (AFO-ABV), care încearcă să continuie firul roșu al jertfei creștine pentru celălalt, singura dovadă vie a unui creștinism autentic. Că este asa rezultă din activitătile desfășurate de AFO-ABV, de exemplu, numai pe parcursul unui trimestru:
✓ 10 conferințe publice și evenimente culturale și cultural-artistice;
✓ 4 ateliere pentru copii și părinți;
✓ training-uri de formare de formatori pentru adolescenți;
✓ Campania filantropică prin care au fost dăruite 160 de ghiozdane cu rechizite în satele izolate;
✓ Campania filantropică „Bunătatea este crucea pe inimă”;
✓ Bursa socială „Alice Voinescu”.
Asociația Femeilor Ortodoxe-Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei are – exact ca femeile ortodoxe din perioada interbelică – drept președinte de onoare pe Arhiepiscopul Buzăului si Vrancei, numără în prezent aproape 8000 de membre și își desfășoară toate activitățile în vederea aducerii la îndeplinire a următorului scop statutar: „implicarea femeilor ortodoxe din cuprinsul Eparhiei noastre în renașterea spirituală a poporului român și în deșteptarea spiritului misionar creștin-ortodox.”
AFO-ABV este așadar continuatoarea formei de organizare a femeilor ortodoxe de pe aceeași rază teritorială a județelor Buzău și Vrancea, din perioada 1927-1948, cunoscută atunci sub denumirea Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române – Filiala Buzău, persoană morală de sine-stătoare, fiind singura care funcționează legal și statutar, după anul 1989, în eparhia Buzăului și Vrancei. (Nota bene: prin chiar Statutul auto-proclamatei Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe din România (SNFOR) – a se observa intenția schimbării denumirii – mai precis prin Actul adițional din 2004 la Statut, aceasta nici nu ar fi putut deschide filiale decât cu aprobarea Chiriarhului, adică a ierarhului locului, tocmai pentru că o astfel de forma asociativă a femeilor ortodoxe este parte componentă din cultul religios ortodox, ceea ce instanta supremă a și statuat deja printr-o Hotărâre judecătoarească definitivă și irevocabulă, în anul 2004.
Așa cum am arătat, Filiala Buzău a Societătii Ortodoxe Nationale a Femeilor Române a fost o organizație cu personalitate juridică proprie pe raza județelor Buzău și Vrancea, înființată în 1927, de însuși Episcopul Ghenadie Niculescu și de membrele fondatoare de la acel moment. Asemeni acestuia, Arhiepiscopul de azi al Buzăului si Vrancei a înființat Asociația Femeilor Ortodoxe – Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, drept continuatoare a formei asociative desființate de regimul comunist, în 1948.
Încercarea meschină a unor femei (ne)ortodoxe din București (care se pretind astăzi, sub denumirea SNFOR drept continuatoare ale tuturor filialelor SONFR din întreaga țară) de a bloca activitatea AFO-ABV este nu doar reprobabilă, dar se înscrie în seria blocajelor aplicate, parcă intenționat, asupra oricărui firesc românesc și creștin. Este demn de menționat însă că Biserica Ortodoxă Română a luat în discutie, inclusiv în ședința Sfântului Sinod din 13 februarie 2020, problema acestei noi agresiuni la care este supusă Biserica strămoșească, subliniind caracterul ilegal și nestatutar al SNFOR din București. Această societate, în îndrăzneala tipică oricărui epigon, atacă juridic toate imobilele aferente misiunii realizate de femeile ortodoxe, emitând pretenții inclusiv asupra Mausoleului de la Mărășești, ridicat și el, prin jertfa formei asociative a tuturor femeilor ortodoxe din România, în perioada interbelică. Să sperăm că justiția din România va dovedi că nu este una de tip progresist, astfel cum este din ce în ce mai mult acuzată, și va sancționa totuși amenințările nelegale proferate de actuala conducere a SNFOR-București, care își arogă, fără niciun temei, azi, titulatura de continuatoare a femeilor ortodoxe din perioada interbelică (SONFR), adevărate modele de jertfă și a căror imagine este întinată prin faptele conducerii acestei SNFOR, auto-proclamată drept succesoare.
Întrebată fiind, Patriarhia Română a confirmat că entitatea juridică numită Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe din România (SNFOR), cu sediul în București, strada Paleologu nr. 18 A, funcționează astăzi ilegal sub această titulatură de succesoare a Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române (SONFR), înființată în 1910, iar Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei ne-a specificat că Asociația Femeilor Ortodoxe-Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei (AFO-ABV) este singura formă asociativă a femeilor ortodoxe din eparhia Buzăului și Vrancei, continuatoare a SONFR – Filiala Buzău din perioada interbelică, singura atât ca formă înființată, dar și recunoscută oficial de Biserica Ortodoxă Română, alături de alte nouă asociații similare ce funcționează sub ascultarea și îndrumarea ierarhilor din eparhiile care le-au înființat (Iași, Cluj-Napoca, Craiova, Timișoara, Suceava, Alba-Iulia, Galați, Oradea, Caransebeș). (Cristi IRIMIA)
PROMO
